Salvatorii greci luptă din greu în Turcia cu frigul glacial şi trecerea timpului pentru salvarea supravieţuitorilor

Publicat:

Salvatorii greci care participă la operaţiunile de salvare din Turcia, după cutremurul violent care a lovit de asemenea Siria, luptă din greu împotriva frigului glacial şi a timpului care trecere şi reduce şansele de a găsi supravieţuitori, a declarat joi, la Atena, şeful operaţiunilor, Athanassios Balafas, relatează AFP, potrivit agerpres

“Nu există un singur (salvator) care să nu fi menţionat frigul (…) este chiar greu”, a explicat Athanassios Balafas, responsabil şef al intervenţiilor pompierilor greci.


Citește și : Coreea de Nord prezintă cel mai mare număr de rachete nucleare din istorie la o defilare nocturnă

Aproximativ 30 de pompieri greci de la Unitatea specială de luptă împotriva dezastrelor (Emak), precum şi serviciile medicale de urgenţă sunt desfăşuraţi în provincia turcă Hatay (sud), unde participă la operaţiunile dificile de căutare a supravieţuitorilor după cutremurul care a ucis peste 17.500 de oameni în Turcia şi Siria, potrivit unui ultim bilanţ.

“Când mergi să te odihneşti şase ore şi nu poţi (dormi din cauza frigului), este foarte greu”, a adăugat el, referindu-se la temperaturi de -5 până la -7° în zonele afectate de acest cutremur violent.

“Avem unităţi de încălzire la noi, dar ieri, la un moment dat, a trebuit să alegem între să ne încălzim sau să continuăm operaţiunile la faţa locului”, din cauza lipsei de combustibil pentru aparate, a explicat Athanassios Balafas într-o conferinţă de presă.

“Desigur, am ales să ne continuăm operaţiunile”, a adăugat el, precizând că sosirea întăririlor greceşti, joi, cu echipament ar trebui să ducă la o îmbunătăţire a situaţiei.

În timp ce pompierii greci au anunţat că au salvat cinci oameni de sub dărâmături, între care doi copii, Balafas a recunoscut că “la 72 de ore după (un cutremur), şansele (de a găsi supravieţuitori) scad dramatic”.

Citește și : Directorul AIEA este aşteptat să vină la Moscova cu ‘idei noi’

“Când vorbim de o asemenea magnitudine pentru un dezastru şi temperaturi extreme de -5° până la -7° pentru cea mai mare parte a zilei, toţi aceşti factori reduc şansele” de a găsi oameni în viaţă sub dărâmături, a explicat în continuare acest expert în intervenţii de urgenţă.

“Oamenii vin constant (spre noi) să ne ceară ajutor” şi primesc “hrană, apă, căldură”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.