X

Salvini acuză Olanda şi UE de dezinteres faţă de cei zecile de migranţi blocaţi de 11 zile în apele teritoriale italiene

Ministrul de interne al Italiei, Matteo Salvini, a acuzat duminică Olanda şi Uniunea Europeană (UE) că nu se interesează de soarta celor 42 de migranţi blocaţi de 11 zile în apele teritoriale italiene, pe o navă umanitară olandeză, informează AFP, scrie agerpres.

“I-am scris personal colegului meu olandez: sunt incredul, pentru că ei nu se interesează de nava aflată sub pavilionul lor (…) şi care se află pe mare deja de 11 zile”, a notat într-un comunicat Matteo Salvini, liderul partidului Liga (extrema dreaptă) şi vicepremier al guvernului italian.

Citește și : Primarul destituit al Istanbulului se aşteaptă la ‘un rezultat foarte bun’ în alegeri

Nava umanitară Sea-Watch 3 a salvat, în 12 iunie, 53 de migranţi de pe o ambarcaţiune pneumatică care plecase de pe costa libiană. Comandantul navei, aflate sub pavilion olandez dar care este închiriată de un ONG german, a refuzat să-i ducă înapoi în Libia, ţară care nu este considerată un loc sigur, şi s-a îndreptat spre costa Italiei.

Zece dintre aceşti migranţi, printre care femei însărcinate, au fost autorizaţi să debarce în urmă cu opt zile la Lampedusa, un alt bărbat bolnav – sâmbătă, însă ceilalţi 42 rămân pe nava care nu poate intra în apele teritoriale italiene.

“Vom considera guvernul olandez şi UE, absentă şi depărtată ca întotdeauna, responsabili de tot ce li s-ar putea întâmpla femeilor şi bărbaţilor aflaţi la bordul Sea-Watch”, a conchis Salvini, care le-a interzis navelor închiriate de ONG-uri ce salvează migranţi să acosteze în porturi italiene.

Citește și : Şapte morți după ce o camionetă a intrat în coliziune cu un grup de motociclişti în statul american New Hampshire

Totodată, guvernul maltez a anunţat duminica aceasta că marina sa militară a salvat un grup de 37 de migranţi aflaţi în dificultate în Marea Mediterană şi care trebuie ar urma să fie transferaţi pe insulă în timpul zilei.

Tags: libiaMatteo SalvinimigrantiolandaSea Watch 3uniunea europeana
Categorii: Diaspora