Salvini cere un acord european de repartizare a migranţilor blocaţi pe o navă a Gărzii de Coastă italiene

Publicat:

Guvernul italian doreşte ca alte ţări din Uniunea Europeană să se angajeze să îi primească pe cei aproximativ 135 de migranţi salvaţi joi seara, înainte de a permite debarcarea lor pe ţărmul italian, în acest context ministrul italian de interne, Matteo Salvini, cerând din nou un acord european de repartizare a migranţilor, potrivit DPA şi AFP, scrie agerpres.

Migranţii se aflau la bordul a două ambarcaţiuni improvizate – una a fost semnalată de pescari tunisieni, cealaltă de pescari italieni -, chiar în ziua în care au dispărut alţi peste 110 de migranţi într-un naufragiu în largul Libiei.


Citește și : Staff-ul aeroportului din Hong Kong se alătură protestatarilor – VIDEO

În acest ultim caz, pescarii italieni au rămas 24 de ore lângă ambarcaţiunea pe care au reperat-o în noaptea de miercuri spre joi la 50 de mile maritime de Malta pentru a oferi asistenţă şi a-i securiza pe cei 50 de migranţi la bord, aşteptând ajutor.

‘Le-am dat apă, biscuiţi…Am rămas în contact permanent cu Garda de Coastă (italiană), dar Malta nu a răspuns deloc’, a relatat presei Carlo Giarratano, căpitanul vasului de pescuit, la revenirea joi dimineaţă în portul Sciacca, în vestul Siciliei.

În cele din urmă, o vedetă a Gărzii de Coastă italiene a sosit în insula Lampedusa pentru a le veni în ajutor, transferându-i pe Gregoretti, un remorcher al Gărzii de Coastă, unde s-au alăturat altor migranţi salvaţi.

Dar în loc să-i lase să debarce în Italia, ‘guvernul a sesizat oficial Comisia Europeană pentru a coordona operaţiunile de repartizare a migranţilor care se află în prezent la bord’, au anunţat surse ale Ministerului de Interne italian.

‘Sunt 135 de persoane. În aşteptarea răspunsurilor oficiale, niciun port de debarcare nu a fost desemnat’, au adăugat sursele menţionate.

Poliţia şi Garda de Coastă italiene au salvat miercuri 77 de persoane, dintre care cei mai mulţi erau femei şi minori, care plecaseră din Libia cu trei zile înainte, ei toţi fiind conduşi spre Lampedusa.

Citește și : Jean-Francois Bohnert afirmă că rămâne candidat pentru funcția de procuror-șef european

În noaptea de miercuri spre joi, două ambarcaţiuni au sosit din Tunisia cu un total de 34 de persoane la bord, între care 12 copii.

Marina malteză a salvat joi şi a adus la Valetta 76 de migranţi găsiţi pe o barcă care lua apă.

Toate aceste plecări au avut loc în timp ce nicio navă a vreunei organizaţii neguvernamentale nu se afla în zonă: multe dintre acestea sunt reţinute în continuare în cazul unor anchete judiciare sau administrative. Vasul Alan Kurdi al organizaţiei germane Sea-Eye a revenit joi în Mallorca, nava Open Arms a ONG-ului spaniol Proactiva Open Arms face escală în Siracuza, iar Ocean Viking, noua navă a SOS Mediterana, se află în largul Portugaliei.

Preşedintele francez Emmanuel Macron anunţase luni că 14 ţări europene şi-au dat acordul pentru înfiinţarea unui ‘mecanism de solidaritate’ privind repartizarea migranţilor salvaţi în Mediterana.

Aceste declaraţii au provocat indignarea lui Salvini pentru că Macron precizase că migranţii trebuie să debarce în continuare în Italia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ambasadorul României a participat la festivități dedicate începutului noului an școlar la Liceul ‘Mihail Ceachir’ din Ceadâr-Lunga

Ambasadorul României a participat la festivități dedicate începutului noului an școlar la Liceul 'Mihail Ceachir' din Ceadâr-Lunga Ambasadorul României, Cristian-Leon Țurcanu a mers astăzi la...

Deschiderea unei rute aeriene Chișinău-Doha și investiții în agro-industrie, discutate de ministrul de Externe cu omologul său din Qatar

Deschiderea unei rute aeriene Chișinău-Doha și investiții în agro-industrie, discutate de ministrul de Externe cu omologul său din Qatar Oportunitățile de aprofundare a cooperării economice...

UNICEF a lansat o cerere de oferte pentru a obţine vaccinuri împotriva mpox

UNICEF a lansat o cerere de oferte pentru a obţine vaccinuri împotriva mpox UNICEF a anunţat sâmbătă că a lansat „o cerere de oferte de...

Alexandr Romanov va avea un alt adversar în următoarea sa luptă din Ultimate Fighting Championship

Alexandr Romanov va avea un alt adversar în următoarea sa luptă din Ultimate Fighting Championship Luptătorul moldovean Alexandr Romanov va avea un alt adversar în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.