Salvini: Italia riscă ‘să moară de imobilism’ şi a devenit ‘o colonie chineză’

Publicat:

Italia riscă “să moară de imobilism” din cauza incapacităţii guvernului de a lua decizii, a declarat duminică liderul Ligii (extrema dreaptă), Matteo Salvini, care a mai acuzat executivul de la Roma că a transformat ţara “într-o colonie chineză”, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Această ţară riscă să moară de indecizie”, a acuzat fostul om forte al Italiei, cu prilejul forumului economico-politic The European House-Ambrosetti, organizat la Cernobbio, lângă lacul Como (Lombardia, nordul Italiei).


Citește și : India a raportat un nou record global de infectări zilnice – peste 90.000 de cazuri de COVID-19

De un an, “totul este blocat, se ceartă pe orice”, ceea ce a dus la “o problemă dramatică de non-alegere”, fie că este vorba despre justiţie, de compania aeriană Alitalia sau de reforma pensiilor, a insistat Salvini, referindu-se la guvernul format în prezent din Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi din Partidul Democrat (centru stânga).

“Riscăm să murim de imobilism, din cauza disputelor şi a incertitudinilor”, a apreciat Salvini, care şi-a exprimat dorinţa ca “Italia să reînceapă să decidă”.

În contextul în care la 20 şi 21 septembrie vor avea loc alegeri în şapte regiuni italiene, Salvini a subliniat că Liga vrea “să redea acestei ţări certitudinile şi un viitor”.

Italia “vrea schimbare. Abia aşteptăm să revenim (la putere) să facem şi mai bine ceea ce am făcut destul de bine timp de un an cu aliaţi un pic ciudaţi care la sfârşit au blocat tot”, a notat Salvini, evocând alianţa cu M5S cu care a guvernat din iunie 2018 şi până în septembrie 2019.

Citește și : Ministrul rus al energiei anticipează o redresare modestă a prețului petrolului în 2021

 

“Vrem să transformăm Italia într-o ţară mai modernă, eficientă, fondată pe merit şi competitivitate”, a subliniat liderul Ligii. Salvini consideră “inacceptabil” faptul că în Europa, pentru că asta se spune în cancelariile europene, Italia este văzută drept a cincea colonie chineză, calul troian al dictaturii chineze”.

Spre deosebire de alte ţări, Italia nu a exclus compania chineză Huawei – pe care Washingtonul o acuză de spionaj în avantajul Beijingului – de la dezvoltarea reţelei 5G, iar ministrul industriei Stefano Patuanelli, membru al M5S, şi-a justificat interesul pentru un acord cu gigantul chinez invocând preţul mai avantajos. “Fiecare euro din investiţiile chineze în infrastructurile sensibile trebuie analizat şi chiar blocat în anumite cazuri”, a apreciat Salvini.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.