Salvini : Multe lucruri se vor schimba în Europa după alegerile europarlamentare

Publicat:

Alegerile europarlamentare de la sfârşitul lui mai vor aduce schimbări semnificative pe continent, ducând la o relaxare a regulilor privind bugetul şi influenţând alegerea pentru viitorul lider al Băncii Centrale, a afirmat vicepremierul italian Matteo Salvini vineri, conform Reuters, scrie news.ro .

Salvini, care este liderul Ligii Nordului, va organiza sâmbătă un miting al mişcărilor naţionaliste şi de extremă-dreapta din 12 ţări, căutând astfel să creeze o alianţă a grupărilor eurosceptice care ar putea influenţa politica în Uniunea Europeană.


Citește și : Parlamentul de la Chișinău are la dispoziție o lună pentru a învesti noul guvern,în caz contrar riscă să fie dizolvat

„Cred că multe lucruri se vor schimba în Europa”, a declarat Salvini pentru Reuters înainte de miting. El a prezis că va câştiga alături de aliaţii săi un număr semnificativ de locuri în noul Parlament European la alegerile de pe 23-26 mai.

Mai multe posturi importante din UE vor rămâne vacante după vot, inclusiv cel de preşedinte al Băncii Central Europene. Italianul Mario Draghi îşi va părăsi postul mai târziu în 2019.

Francezii Benoit Coeure şi Francois Villeroy de Galhau sunt printre favoriţi alături de germanul Jens Weidmann.

Salvini a declarat că nimic nu ar trebui să fie luat de-a gata. „Nu avem neapărat de ales între Paris şi Berlin”, a precizat el.

Parlamentul European este consultat cu privire la cine va fi noul lider al Băncii Centrale însă decizia finală este a liderilor UE. Salvini speră că rezultate bune obţinute de naţionalişti le va oferi o poziţie mai puternică atunci când vor fi ocupate posturile importante.

Anterior, vorbind în faţa unor reporteri străini, Salvini a declarat că viitoarea Comisie Europeană va trebuie să rescrie regulile stricte care prevăd limite pentru deficitele bugetare şi datorii pentru că acestea „strangulează” creşterea economică şi cauzează şomaj.

Citește și : Ultimele zile ale Theresei May în fruntea unui guvern britanic

„Euroscepticii, din punctul meu de vedere, sunt cei care conduc Europa acum”, a afirmat Salvini, adăugând că doreşte o întoarcere la regulile de dinainte de Maastricht, când nu existau limite cu privire la împrumuturi.

Guvernul italian a intrat în conflict cu UE în 2018 cu privire la planurile sale bugetare pentru ca ulterior să se ajungă la un compromis. Salvini a sugerat că guvernul de la Roma va ignora restricţiile în bugetul pe 2020, argumentând că prioritatea este creşterea economică.

El a afirmat că doreşte ca Comisia Europeană să prezinte un nou buget pe şapte ani, numind actualele propuneri ca fiind „inacceptabile”, inclusiv planurile de a micşora cheltuielile pentru agricultură şi a cerut o reformă a regulilor privind sectorul bancar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.