Salvini salută plecarea navei Aquarius din Marea Mediterană

Publicat:

Vicepremierul italian Matteo Salvini, care deţine şi portofoliul de interne şi este adeptul unei poziţii dure antimigraţie, a salutat vineri informaţia că nava Aquarius de salvare a migranţilor nu va mai opera în Marea Mediterană, relatează dpa, potrivit agerpres.

Într-o postare pe Twitter, Salvini a spus că decizia va duce “la mai puţine plecări, mai puţine veniri, mai puţine decese”. “E un lucru bun”, a precizat el.


Citeşte şi: Sediul CNN din New York a fost evacuat

Salvini, care conduce partidul Liga, de extremă-dreapta, a interzis accesul în porturile italiene pentru navele de salvare a migranţilor gestionate de organizaţii caritabile, limitându-le serios capacitatea de a aduce migranţi pe teritoriul Italiei.

El a justificat măsura susţinând că navele de salvare colaborau cu traficanţii de fiinţe umane pentru a aduce migranţi în Europa, o acuzaţie pe care organizaţiile caritabile au respins-o mereu.

Nava Aquarius era gestionată în comun de organizaţiile neguvernamentale Medici fără Frontiere (MSF) şi SOS Mediterranee. Ele au anunţat joi seară încheierea operaţiunilor navei.
Decizia a fost luată din cauza restricţiilor şi problemelor legale pentru Aquarius, care, conform ONG-urilor, reflectă ostilitatea tot mai mare din partea guvernelor europene faţă de activitatea de salvare a migranţilor.

În acelaşi timp însă, SOS Mediterranee spune că vrea să îşi reia activitatea cât mai repede posibil cu o altă navă.

Citeşte şi: Conservatorii germani îşi aleg un nou lider în locul Angelei Merkel

“Căutăm noi nave şi avem discuţii cu mai multe companii de transport”, a declarat Verena Papke, director al SOS Mediterranee Germania.

Ea a mai spus că ONG-ul său va găsi o nouă navă pentru operaţiuni de salvare până cel târziu în 2019.

“Aquarius a fost, evident, un mare simbol, dar în cele din urmă nu este vorba decât de o navă care trebuie înlocuită”, a adăugat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.