Salvini: Unii de la Bruxelles cer Italiei o amendă de trei miliarde de euro

Publicat:

Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat marţi că se aşteaptă ca Bruxellesul să sancţioneze Roma din cauza înrăutăţirii deficitului şi a datoriei sale enorme aplicându-i o amendă de trei miliarde de euro, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Într-un moment în care şomajul în rândul tinerilor atinge 50% în anumite regiuni (…), unii de la Bruxelles ne cer, în numele unor reguli din trecut, o amendă de trei miliarde de euro”, a spus el la postul de radio RTL 102.5.


Citește și : Jeremy Hunt respinge un Brexit fără acord: ‘Ar fi o sinucidere politică!’

“Întreaga mea energie va fi folosită pentru a schimba aceste reguli vechi”, a afirmat liderul politic italian, al cărui partid de extremă-dreapta, Liga, tocmai a câştigat alegerilor europene în Italia.

“Vom vedea dacă această mică scrisoare de la Bruxelles în care ei ne sancţionează pentru datoria acumulată în trecut va veni”, a mai declarat el pe un ton ironic.

Comisia Europeană ar urma să recomande la 5 iunie deschiderea unei proceduri de deficit excesiv împotriva Italiei, din cauza datoriei sale ridicate (132,2% din PIB în 2018, peste pragul de 60% fixat de regulile europene) şi a deteriorării deficitului structural.

Deschiderea unei astfel de proceduri, care va trebui în cele din urmă validată de miniştrii de finanţe din UE, ar putea duce la sancţiuni financiare de 0,2% din PIB-ul Italiei, ceea ce corespunde cu cele circa trei miliarde de euro evocate de Salvini.

Coaliţia populistă aflată la putere în Italia, din care fac parte Liga şi Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem), are probleme încă de la sfârşitul lui 2018 cu Bruxellesul, care a recomandat atunci prima dată deschiderea unei proceduri pentru deficit excesiv.

Citește și : Susţinătorii lui Trump construiesc un zid privat la graniţa cu Mexicul

Cele două partide şi-au temperat în cele din urmă poziţiile pentru a ajunge la un compromis.

Însă, în ultimele previziuni economice ale Comisiei Europene, publicate la începutul lunii mai, Italia pare elevul problemă din zona euro, cu o creştere economică mult sub alte ţări şi cu o datorie la un nivel record.

Potrivit unei surse europene, Bruxellesul urmează să trimită în această săptămână – probabil miercuri – o scrisoarea Romei pentru a-i cere explicaţii asupra bugetului său.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.