X

Sam Bankman-Fried, fostul șef al FTX, a acceptat să fie extrădat în SUA

Sam Bankman-Fried, fondatorul firmei falimentare de criptomonede FTX a acceptat să fie extrădat în SUA. Omul de afaceri care a pierdut 16 miliarde de dolari în câteva zile, a fost arestat în Bahamas, informează mediafax.

Fostul șef al FTX, Sam Bankman-Fried, este de acord să fie extrădat în SUA pentru a fi pus sub acuzare, susține avocatul său, potrivit BBC. Autoritățile americane l-au acuzat pe Bankman-Fried de comiterea „uneia dintre cele mai mari fraude financiare din istoria SUA”.

Citește și :  Zelenski a ajuns în Statele Unite

FTX a intrat în faliment, lăsând multe persoane în imposibilitatea de a-și retrage fondurile. Bărbatul în vârstă de 30 de ani neagă acuzațiile. Prin intermediul avocatului, el spune că este de acord cu extrădarea deoarece în SUA poate să-i ajute pe oameni să recupereze o parte din bani.

Potrivit unui document depus la tribunal, FTX datora celor mai mari 50 de creditori ai săi o sumă totală de aproape 3,1 miliarde de dolari.

Bankman-Fried a fost arestat la 12 decembrie, iar data extrădării sale nu este clară.

Săptămâna trecută, procurorul SUA pentru Districtul de Sud din New York a declarat că Bankman-Fried a folosit „zeci de milioane” din câștigurile obținute în mod necuvenit pentru contribuții ilegale la campaniile electorale ale democraților și republicanilor.

Citește și :  Studentele din Afganistan au fost respinse în campusuri după anunţarea interdicţiei talibane

Securities and Exchange Commission a spus că cel supranumit „Regele cripto” a construit „un castel de cărți de joc pe o fundație de înșelăciune”.

Tags: FTXnew yorkSam Bankman-FriedSUA
Categorii: Știrile zilei