Sanna Marin, șefa guvernului finlandez, se izolează la domiciliu

Publicat:

Şefa guvernului finlandez, Sanna Marin, a anunţat marţi că va efectua un test pentru coronavirus şi că va lucra de acasă după ce a prezentat uşoare simptome ale unei infecţii respiratorii, informează agenţiile de presă Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Politiciana în vârstă de 34 de ani a făcut acest anunţ pe Twitter.


În luna aprilie, Sanna Marin s-a autoizolat, de asemenea, pentru o scurtă perioadă după ce s-a aflat că un angajat de la reşedinţa sa oficială intrase în contact cu o persoană infectată cu COVID-19.

Citește și : Trump a declarat că va graţia marţi o persoană ‘foarte, foarte importantă’

Testele efectuate ulterior au arătat că nici Marin, nici angajatul respectiv nu au contractat virusul SARS-CoV-2.

Programul de marţi al premierului finlandez a inclus o şedinţă cu parlamentarii din formaţiunea sa politică, Partidul Social-Democrat, şi discuţii prin videoconferinţă cu membrii cabinetului său.

Executivul finlandez urma să analizeze posibilitatea suspendării zborurilor către şi dinspre Macedonia de Nord ca urmare a creşterii numărului de cazuri de COVID-19 în rândul pasagerilor ce sosesc din ţara balcanică.

Citește și : Numărul total de cazuri de COVID-19 depăşeşte 250.000 în Turcia

Până luni la prânz Finlanda înregistrase aproximativ 7.700 de cazuri de COVID-19, dintre care 334 decese.

Finlanda a recomandat săptămâna trecută, pentru prima dată, utilizarea măştilor sanitare în locuri publice din cauza creşterii considerabile a numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.