
O nouă tehnologie dezvoltată de Southwest Research Institute (SwRI) ar putea revoluționa modul în care medicii evaluează riscul de fractură la pacienții vârstnici.
Folosind inteligența artificială, cercetătorii au creat imagini medicale de înaltă rezoluție care arată structura internă a oaselor cu o precizie nemaiîntâlnită până acum, potrivit stiripesurse.
Citește și: Rusia nu vede niciun pas pozitiv din partea SUA în privinţa dezarmării
Problema fracturilor la vârstnici este gravă: jumătate dintre femeile peste 55 de ani suferă cel puțin o fractură, iar dintre persoanele care își rup șoldul, 50% nu mai pot merge singure niciodată, iar 20% decedează în primul an.
Dr. Lance Frazer, autorul principal al studiului publicat în revista Bone, spune că tehnologia de super-rezoluție folosește inteligența artificială pentru a transforma imagini de calitate slabă în unele clare și detaliate. Aceasta poate prezice cum ar arăta o imagine de înaltă rezoluție a osului, pornind de la radiografii sau tomografii obișnuite.
Avantajul major este că medicii pot identifica din timp pacienții cu risc și pot interveni preventiv prin medicamente sau exerciții pentru întărirea oaselor. „Toată lumea cade la un moment dat, mai ales după vârsta de 55-65 de ani. Întrebarea crucială este: când cazi, ești în pericol de fractură?”, subliniază Dr. Frazer.
Citește și: Crește numărul divorțurilor. Ce spun experții în problemele de cuplu și relaționare
Cercetătorii sugerează că această tehnologie ar putea fi introdusă direct în echipamentele medicale, oferind medicilor atât imaginile originale, cât și versiunile îmbunătățite prin inteligență artificială, împreună cu analize suplimentare pentru diagnostic.
This post was last modified on 17/02/2025 20:56 20:56