
Un tribunal indonezian l-a condamnat luni pe liderul unui grup militant acuzat pentru atentatele cu bombă de la Bali din 2002 la şapte ani de închisoare pentru terorism în legătură cu eforturile sale de a reconstrui organizaţia interzisă, informează dpa, potrivit agerpres.
Para Wijayanto, în vârstă de 55 de ani, a încercat să restructureze Jemaah Islamiyah (JI) după ce a preluat conducerea organizaţiei în urma unei hotărâri judecătoreşti din 2007 care a declarat-o ilegală, a constatat instanţa.
Citește și : China denunţă ‘CALOMNIILE’ venite din Marea Britanie
El a trimis de asemenea membri în Siria pentru a se alătura rebelilor opoziţiei şi a obţine arme, au declarat judecătorii de la Tribunalul districtual din Jakarta Est.
“În pofida absenţei violenţei, inculpatul a făcut pregătiri pentru a stabili un Stat Islamic în Indonezia”, a spus judecătorul şef Alex Adam Faisal, citind verdictul.
Para a respins toate acuzaţiile.
JI, fostă ramură Al Qaida în Asia de Sud-Est, a fost acuzată pentru o serie de atacuri mortale în Indonezia în anii 2000.
Printre acestea se numără bombardamentele coordonate din ajunul Crăciunului 2000 care au ucis 18 persoane şi atentatele cu bombă din 2002 la Bali, care au făcut 202 morţi.
Citește și : Patru landuri germane fac presiuni pentru păstrarea trupelor americane
Poliţia a declarat că Para figura pe lista celor mai căutate persoane din Indonezia începând din 2003 până când a fost arestat anul trecut.
Poliţia a mai precizat că Para a participat la instruire militară în sudul Filipinelor în 2000.
This post was last modified on 20/07/2020 18:48 18:48