Şapte credincioşi musulmani au fost ucişi de talibani la ieşirea dintr-o moschee din Afganistan

Publicat:

Şapte credincioşi au fost împuşcaţi mortal de talibani la ieşirea dintr-o moschee în provincia Baghlan din nordul Afganistanului, transmite vineri dpa, citând surse oficiale, potrivit agerpres.

Atacul a avut loc în districtul Khenjan, în timp ce credincioşii părăseau moscheea, a indicat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Tariq Arian. Printre victime se află şi doi copii.


Citește și : ‘Igor Rusul’, condamnat în Spania la închisoare pe viaţă pentru triplu omor

Poliţiştii aflaţi în apropiere au deschis focul asupra atacatorilor, omorând doi dintre ei, a precizat Arian.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Baghlan, Jaweed Basharat a confirmat incidentul.

Talibanii nu au comentat deocamdată.

Marţi, bărbaţi înarmaţi neidentificaţi au deschis focul asupra credincioşilor care ieşeau de la rugăciune în provincia estică Nangarhar, ucigând cel puţin cinci persoane.

Citeşte şi: Evreii S-AU CĂLCAT în picioare la o sărbătoare din nordul Israelului (VIDEO)! Sunt zeci de morţi şi răniţi! – Black News

Civilii formează o mare parte dintre victimele conflictului din Afganistan.

În primele trei luni ale anului, 573 de civili au fost ucişi şi 1.210 răniţi – o creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă din 2020 -, conform Misiunii ONU de Asistenţă pentru Afganistan.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Audierile în Parlamentul European ale noilor comisari-desemnaţi vor avea loc între 4 şi 12 noiembrie

Audierile în Parlamentul European ale noilor comisari-desemnaţi vor avea loc între 4 şi 12 noiembrie Audierile noilor comisari-desemnaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului European...

IGSU va primi 19 autospeciale de intervenție oferite de Guvernul Japoniei

IGSU va primi 19 autospeciale de intervenție oferite de Guvernul Japoniei Astăzi, 2 octombrie 2024, conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a avut...

Studiile clinice reprezintă o oportunitate în România, începând cu costurile

Studiile clinice reprezintă o oportunitate în România, începând cu costurile Studiile clinice reprezintă o oportunitate din toate perspectivele, a declarat marți consilierul prezidențial Diana Păun, citată...

Austria dezlănțuie în UE teama de un front pro-rus care amenință ajutoarele pentru Ucraina

Austria dezlănțuie în UE teama de un front pro-rus care amenință ajutoarele pentru Ucraina Bruxelles-ul s-a trezit șocat după victoria incontestabilă a partidului de extremă dreapta...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.