
Cel puţin şapte fotografii false şi un video fals, în care preşedintele american Donald Trump apare alături de delincventul sexual Jeffrey Epstein – generate cu ajutorul unor instrumente ale inteligenţei artificiale (AI) – au fost văzute de milioane de ori pe reţele de socializare, potrivit organismului de supravegherea dezinformării NewsGuard, relatează AFP.
Preşedintele american şi finanţistul bogat, găsit spânzurat în 2019 înainte să fie judecat într-un proces cu privire la infracţiuni sexuale, s-au frecventat timp de mulţi ani şi există imagini reale în care apar împreună, potrivit stiripesurse.
Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”
Însă Donald Trump s-a împotmolit în scandalul Epstein de peste două săptămâni.
Cel puţin şapte imagini false şi un video fals, generate de AI, în care apar împreună au fost văzute de 7,2 milioane de ori pe diverse platforme, anunţa vineri NewsGuard.
În videoul fals, cei doi danează în apropiere de femei tinere.
În două fotografii generate de AI, Trump şi Epstein apar pe o canapea, înconjuraţi de fete minore – o scenă care nu apare în niciuna dintre imaginile autenficate ale celor doi, potrivit platformei de supravegherea dezinformării.
NewsGuard a stabilit cu ajutorul unor software de detectare – ca Hive şi IdentifAI – că este vorba despre imagini generate de AI.
Donald Trump încearcă – de când a rezibucnit scandalul Epstein la începutul lui iulie – să se distanţeze de fostul finanţist newyorkez, al cărui apropiat era în urmă cu peste 20 de ani.
Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”
This post was last modified on 26/07/2025 13:11 13:11