X

Şapte incendii în ziua alegerilor, investigate în Mississippi ca posibile incendieri deliberate

O investigaţie pentru incendiere deliberată a fost declanşată marţi după ce nu mai puţin de şapte incendii au izbucnit în cursul nopţii în două biserici, o staţie de benzină şi alte patru clădiri din apropierea Jackson State University din Mississippi, au declarat oficiali locali citaţi de Reuters, potrivit agerpres

Unul dintre cele mai grave incendii s-a produs la Biserica Epifaniei, emblematică pentru comunitatea de culoare. Nu s-au înregistrat răniţi, a relatat postul WAPT, afiliat al ABC.

Citește și : Péter Szijjártó: Cu Trump la Casa Albă, nu ar fi fost război în Ucraina!

Departamentul de pompieri din Jackson a început să primească apeluri în jurul orei 02.45, a declarat adjunctul şefului acestei unităţi, Patrick Armon, pentru WAPT.

Toate incendiile au fost stinse până marţi dimineaţă, cu câteva ore înainte ca secţiile de votare să se deschidă în Mississippi şi alte state.

Nu se ştie până acum dacă incendiile au legătură cu alegerile de la jumătatea mandatului, care au loc într-un an în care oficialii locali au avertizat în privinţa potenţialului de violenţe şi intimidare a candidaţilor şi votanţilor.

Grupul pentru apărarea drepturilor civile NAACP a postat o imagine cu Biserica Epifaniei, alături de mesajul: “Monitorizăm activ situaţia. Fără intimidări. Fără distrageri. Mergeţi să votaţi”.

Shuwaski Young, un candidat democrat în districtul din Congres care include oraşul Jackson, a caracterizat incendiile drept “acţiuni laşe”.

Citește și : Zelenski le care americanilor ‘să menţină o unitate de neclintit’ până la ‘restabilirea păcii’ în Ucraina

“În această dimineaţă mai multe biserici au fost arse în Jackson, Mississippi, în ziua alegerilor”, a precizat el într-un comunicat.

“Aceste acţiuni laşe invocă acte istorice de terorism când oamenii luptă pentru dreptul lor de a vota şi de a trăi paşnic ca americani şi rezidenţi în Mississippi. Nu vom fi descurajaţi sau intimidaţi”, a adăugat el.

Tags: bisericiincendiiJackson State UniversityMississippiPatrick Armon
Categorii: Știrile zilei