Şapte mitropoliţi greci au fost ATACAŢI cu vitriol

Publicat:

Şapte mitropoliţi ai Bisericii Ortodoxe a Greciei au fost răniţi miercuri seară la Atena într-un atac cu vitriol în urma audierii disciplinare a unui preot, a anunţat poliţia, notează AFP, potrivit agerpres.

Trei dintre aceştia erau în continuare spitalizaţi miercuri seară, precum şi un poliţist aflat la locul atacului, a adăugat sursa.


Citeşte şi: Mai mult de jumătate din populaţia Spaniei a primit cel puţin o doză de vaccin anti-Covid

Potrivit presei elene, ei au în principal arsuri la faţă.

Suspectul, un preot audiat în cadrul unor proceduri disciplinare şi care riscă să fie expulzat din rândul clerului ortodox, este acuzat de implicare în traficul de droguri, potrivit agenţiei greceşti de presă ANA.

Preşedinta Greciei, Katerina Sakellaropoulou, a condamnat acest atac.

Citeşte şi: Un nou studiu leagă Ivermectinul de ‘reducerea masivă’ a deceselor provocate de COVID-19

Premierul Kyriakos Mitsotakis a vorbit după incident cu arhiepiscopul Atenei, Ieronim al II-lea, primatul Bisericii Ortodoxe a Greciei. El şi-a exprimat “profunda sa tristeţe” şi a dat asigurări că statul va oferi “toată asistenţa medicală posibilă pentru recuperarea rapidă a victimelor acestui atac”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.