X

Şapte morţi în urma intemperiilor din Egipt

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa în urma ploilor torenţiale şi inundaţiilor înregistrate în Egipt, au anunţat vineri ziarele guvernamentale şi un responsabil din domeniul securităţii, potrivit agerpres.

Potrivit oficialului, citat de AFP, cinci persoane şi-au pierdut viaţa în districtul Zarayeb, la sud de Cairo, atunci când ploile abundente le-au măturat casele.

Citește și : Grecia închide toate obiectivele culturale până la 30 martie

De asemenea, site-ul ziarului guvernamental Akhbar al-Youm a anunţat moartea a două persoane electrocutate joi la Cairo.

După câteva zile de ploi abundente şi vânturi puternice în întreaga ţară, autorităţile au decretat joi zi liberă.

Intemperiile sunt prognozate să dureze până sâmbătă, potrivit serviciilor meteorologice.

Condiţiile meteo nefavorabile s-au aflat, de asemenea, la originea unei coliziuni între două trenuri de pasageri, soldate cu 13 răniţi joi la Cairo – care a provocat suspendarea temporară a traficului feroviar în toată ţara.

Citește și : China dezinfectează autobuzele şi lifturile cu ajutorul razelor UV

Tags: Akhbar al-YoumCairoegiptploiZarayeb
Categorii: Sinteze