Şapte oameni au murit după prăbuşirea acoperişului unui centru de activităţi la o şcoală din Thailanda

Publicat:

Şapte persoane, printre care patru copii, au murit când acoperişul unui centru de activităţi al unei şcoli din Thailanda s-a prăbuşit în urma unei furtuni, au anunţat marţi autorităţile, potrivit AFP şi agerpres.

Copiii, cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani, se jucau sub privirile spectatorilor adunaţi la această şcoală din provincia Phichit, situată în vestul ţării.


Citeşte şi: Un magnat român având legături cu plăți către familia Biden este totodată și proprietarul terenului pe care se află ambasada SUA la București – Black News

Potrivit mass-media locale, o furtună a izbucnit în jurul orei 18.30 (11.30 GMT). Ploaia torenţială şi vântul puternic au făcut ca acoperişul centrului de activităţi să se prăbuşească brusc.

Optsprezece persoane au fost rănite, a anunţat biroul de relaţii publice la nivel de provincie, adăugând că cei trei adulţi ucişi în urma prăbuşirii acoperişului sunt doi părinţi şi un îngrijitor.

Mai multe case au fost, de asemenea, avariate de furtună în districtul Sam Ngam, unde se află şcoala, a declarat poliţia pentru AFP.

Incidentul are loc în momentul în care începe sezonul musonic în Thailanda. Ploi abundente sunt aşteptate în zilele următoare în cea mai mare parte a ţării.

Citeşte şi: Livrarea avioanelor de vânătoare F-16 către Ucraina: în ciuda acordului cu SUA, mai este un drum lung de parcurs – Black News

Statul vecin Myanmar a fost recent lovit de ciclonul Mocha, care a lăsat în urma sa 145 de morţi.

Normele de siguranţă şi întreţinere sunt uneori insuficiente în Thailanda şi nu este neobişnuit ca imobilele să se prăbuşească, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență conform protocoalelor Organizaţiei Mondiale...

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării La summitul său apropiat, marcând 75 de ani de la înființarea...

Doi părinți din stânga Nistrului și-au găsit copilul de un an, blocat în mașină. Ce a urmat

Doi părinți din stânga Nistrului și-au găsit copilul de un an, blocat în mașină. Ce a urmat Emoții puternice pentru un cuplu din stânga Nistrului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.