Şapte persoane şi-au pierdut viaţa în două avalanşe produse în Alpii francezi

Publicat:

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa sâmbătă în două avalanşe în Alpii francezi, potrivit autorităţilor, care au avertizat vineri în legătură cu instabilitatea stratului de zăpadă din cauza unei creşteri a temperaturilor, informează AFP, potrivit agerpres

Prima avalanşă mortală s-a declanşat în cursul dimineţii pe teritoriul comunei Valloire, în sectorul de trecătoare Galibier, situată la 2.642 de metri altitudine. Patru persoane, cu vârste cuprinse între 42 şi 76 de ani, originare din împrejurimile Grenoble, şi-au pierdut viaţa.


Citește și : Zuzana Caputova evocă rolul armatei române în eliberarea Slovaciei în al Doilea Război Mondial

Două grupuri de excursionişti, alcătuite din trei, respectiv două persoane, au fost luate de avalanşă şi doar unul dintre aceştia a supravieţuit şi a fost regăsit într-o stare bună de sănătate de-a lungul traseului.

Şase militari din cadrul Peloton de gendarmerie de haute montagne (PGHM), două elicoptere şi doi câini de avalanşă au fost mobilizaţi pentru regăsirea victimelor.

Cea de-a doua avalanşă s-a produs în jurul orei 14:00 în sectorul Mont Pourri, care ajunge la o înălţime de 3.779 de metri în masivul Vanoise, în capătul opus al departamentului. Trei persoane au decedat, potrivit prefecturii.

Autorităţile au avertizat vineri în legătură cu riscul de avalanşe “extrem de ridicat” în acest weekend, după ce temperaturile au crescut în urma unor căderi importante de zăpadă în zonele muntoase în ultimele zile.

Citește și : Proteste la Porto împotriva summitului social al UE

”Cu o vreme precum cea de astăzi, este tentant să faci o ieşire pe munte, dar este de asemenea extrem de periculos”, a subliniat primarul din Valloire, Jean-Pierre Rougeaux, într-o declaraţie telefonică pentru AFP.

Cinci persoane au decedat luni în urma unor avalanşe produse în Isere şi în Hautes-Alpes.

De la debutul sezonului 2020/2021, înaintea avalanşelor din această sâmbătă, 28 de persoane au murit în condiţii similare, potrivit Asociaţiei naţionale pentru studiul zăpezii şi a avalanşelor (ANENA), care publică în fiecare an statistici referitoare la accidente similare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.