X

Şapte persoane sunt în continuare date dispărute după explozia din portul Beirut

Şapte persoane sunt în continuare date dispărute la peste trei săptămâni de la explozia tragică din portul Beirut care a provocat moartea a 188 de persoane, potrivit unui ultim bilanţ furnizat sâmbătă de autorităţile libaneze, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Numărul persoanelor dispărute este acum de şapte, între care trei libanezi, trei sirieni şi un egiptean”, a declarat Elias Aad, director de relaţii publice în cadrul armatei libaneze într-o conferinţă de presă de la Beirut.

Citește și : Bilanțul epidemiei de COVID-19 în Italia

Aceste cifre au fost compilate de Forţele de securitate internă în coordonare cu Crucea Roşie libaneză, a precizat el.

În total, explozia s-a soldat cu 188 de morţi şi peste 6.500 de răniţi, potrivit ultimului bilanţ al Ministerului Sănătăţii.

Căutările “vor continua până când îi vom găsi pe cei dispăruţi”, a dat asigurări Elias Aad.

Citește și : Franţa a raportat 7.379 de cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore

Explozia, produsă pe 4 august, a fost provocată de enorme cantităţi de nitrat de amoniu depozitate “fără măsuri de siguranţă” în port, potrivit autorităţilor.

Explozia a devastat cartiere întregi ale capitalei, lăsând zeci de mii de persoane fără adăpost şi fragilizând şi mai mult o ţară măcinată de o criză economică fără precedent şi de pandemia de COVID-19.

Tags: BeirutCrucea RosieElias Aadnitrat de amoniuOVID-19
Categorii: Sinteze