Şaptesprezece morţi în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni în estul Congo

Publicat:

Şaptesprezece persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit la scurt timp după ce a decolat în estul Republicii Congo, informează duminică dpa, Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Avionul ce aparţinea companiei private congoleze Busy Bee s-a prăbuşit peste un cartier populat din oraşul Goma, în estul Congo.


Citește și : 143 de migranţi, salvați în largul insulei italiene Lampedusa

“Primele informaţii pe care avem la dispoziţie arată că la bordul avionului se aflau 17 persoane”, a anunţat, într-un comunicat, guvernatorul provinciei Kivu în care se află oraşul Goma.

“Şase trupuri neînsufleţite au fost scoase de sub epava avionului. Echipele de salvare continuă căutările”, a declarat primarul oraşului Goma, Timothee Kiesse.

Citește și : Benny Gantz îi cere lui Benjamin Netanyahu să demisioneze

Potrivit unui responsabil al aeroportului din Goma, nu ar exista niciun supravieţuitor printre cei 17 pasageri ai avionului turbopropulsor Dornier-228.

Busy Bee este o companie nou-înfiinţată, care dispune de trei aparate menite să deservească zonele Beni şi Butembo din provincia Nord-Kivu. Conducerea companiei s-a reunit în aşteptarea rezultatelor unei anchete tehnice iniţiate de o echipă pe teren.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O femeie își produce propria insulină după un transplant de celule stem

O femeie își produce propria insulină după un transplant de celule stem O femeie de 25 de ani din Tianjing, China, diagnosticată cu diabet de...

Trump ameninţă să dea Google în judecată dacă ajunge preşedinte, pe care-l acuză de favorizarea lui Harris la căutări

Trump ameninţă să dea Google în judecată dacă ajunge preşedinte, pe care-l acuză de favorizarea lui Harris la căutări Donald Trump ameninţă să dea Google...

Prețul ChatGPT Plus s-ar putea dubla până în 2029

Prețul ChatGPT Plus s-ar putea dubla până în 2029 Abonamentul ChatGPT Plus ar putea ajunge la 44 de dolari pe lună până în 2029, conform...

Evenimentele Zilei de 29 septembrie în Istorie

Evenimentele Zilei de 29 septembrie în Istorie 29 septembrie este a 272-a zi a calendarului gregorian și a 273-a zi în anii bisecți. 93 zile...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.