Sărăcie cruntă în UK! Copiii britanici au ajuns să stea la mila UNICEF

Publicat:

Guvernul britanic a fost aspru criticat miercuri, după o contribuţie acordată de UNICEF unei campanii de hrănire a copiilor proveniţi din familiile afectate de pandemia de COVID-19 din Marea Britanie, considerată o premieră în istoria acestei agenţii din cadrul ONU, informează AFP, potrivit agerpres.

Partidul Laburist, principala formaţiune politică de opoziţie din Marea Britanie, consideră că este “ruşinos” ca aproximativ 1.800 de familii britanice aflate în dificultate să fie hrănite pe durata vacanţei de Crăciun graţie unui ajutor financiar oferit de Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF).


Citește și: Vicele american va fi vaccinat în public

“Suntem una dintre cele mai bogate ţări din lume”, a declarat Angela Rayner, care ocupă poziţia a doua în ierarhia Partidului Laburist.

“Nu ar fi trebuit niciodată să ajungem în această situaţie. Copiii noştri nu ar trebui să depindă de asociaţiile umanitare care operează de obicei în zone de război şi după dezastre naturale”, a continuat ea.

Guvernul conservator condus de Boris Johnson s-a confruntat deja cu un prim val de critici după ce a refuzat să acorde mese gratuite copiilor britanici din categoriile cele mai sărace pe durata vacanţelor şcolare în plină pandemie, înainte să se răzgândească în urma presiunilor exercitate de o campanie lansată de un fotbalist celebru, Marcus Rashford.

Ajutorul financiar oferit de UNICEF, în valoare de 25.000 de lire sterline (27.700 de euro), a fost direcţionat spre mai multe asociaţii care ajută familii sărace din cartierul Southwark din sudul Londrei.

Aceste familii vor primi în total 18.000 de mese în fiecare dimineaţă, care vor fi distribuite prin intermediul şcolilor pe durata celor două săptămâni de vacanţă de la sfârşitul acestui an. Alte 6.750 de mese vor fi oferite în timpul vacanţei şcolare din luna februarie.

Potrivit UNICEF, organizaţie creată la scurt timp după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, pandemia de coronavirus reprezintă cea mai urgentă criză care îi afectează pe copii după acea conflagraţie mondială.

Citește și: Flavio Cotti, fostul preşedinte al Elveţiei, a murit de COVID

“Este prima intervenţie de urgenţă a UNICEF în Marea Britanie, organizată pentru a lupta împotriva impactului fără precedent al crizei provocate de noul coronavirus şi pentru ajutorarea familiilor care au cel mai mult nevoie de acest ajutor”, a declarat Anna Kettley, directorul de programe UNICEF în această ţară.

“În cele din urmă, o soluţie pe termen lung este necesară pentru a ataca originile sărăciei alimentare, pentru ca niciun copil să nu sufere de foame”, a adăugat ea.

Purtătorul de cuvânt al prim-ministrului Boris Johnson a apărat poziţia guvernului britanic, subliniind că acesta a luat “măsuri considerabile (…) pentru a se asigura că niciun copil nu va suferi de foame în timpul pandemiei”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

Ploile torențiale fac ravagii în Nepal: cel puțin 11 oameni au murit

Cel puțin 11 persoane au decedat în Nepal în urma inundațiilor și alunecărilor de teren provocate de ploile torențiale care au durat zile întregi,...

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA)

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA) Între 462.000 și 728.000 de soldați ruși...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.