Sarah Sanders : Administraţia nu va negocia statutul imigranţilor ilegali atât timp cât democraţii îi ţin pe cetăţenii noştri ostatici prin exigenţele lor iresponsabile

Publicat:

Casa Albă i-a acuzat, sâmbătă, pe democraţi, după eşecul negocierilor din Senat cu privire la buget, că “îi ţin ostatici” pe americani prin “exigenţele lor iresponsabile”.

“Democraţii din senat sunt responsabili pentru blocaj. Administraţia nu va negocia statutul imigranţilor ilegali atât timp cât democraţii îi ţin pe cetăţenii noştri ostatici prin exigenţele lor iresponsabile”, a afirmat Sarah Sanders, secretarul de presă al Casei Albe, conform CNN.


Activităţile guvernului american au fost oprite în mod oficial de noaptea trecută, după ce republicanii şi democraţii din Senat nu au reuşit să ajungă la un acord de ultim moment pentru continuarea finanţării bugetare, din cauza neînţelegerilor majore legate de imigraţie şi securitatea la graniţe, conform news.ro .

Într-o şedinţă dramatică desfăşurată noaptea târziu, senatorii au blocat un proiect care prevedea prelungirea finanţării guvernului până pe 16 februarie. Proiectul avea nevoie din susţinerea a 60 din cei 100 de senatori, dar doar 50 au votat în favoarea acestuia.

Citește și : Donald Trump se va întâlni la Davos cu Theresa May

Majoritatea democraţilor s-a opus proiectului din cauza eşecului eforturilor lor de a include măsuri de protecţie pentru sute de mii de tineri imigranţi cunoscuţi sub numele de ”Dreamers”.

Negocierile de urgenţă dintre liderul republican al majorităţii din Senat, Mitch McConnell, şi liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer, cu câteva minute înainte de miezul nopţii, nu au avut succes, iar guvernul american a rămas practic fără bani.

Oprirea oficială a activităţilor a intrat în vigoare sâmbătă, zi care marchează prima aniversare a lui Donald Trump ca preşedinte.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mașinile din Transnistria vor putea circula cu numere neutre până la sfârșitul lui 2026

Mașinile din Transnistria vor putea circula cu numere neutre până la sfârșitul lui 2026 Mijloacele de transport din stânga Nistrului vor putea fi înmatriculate cu...

Colaboratorii SFS consultă contribuabilii din țară

Colaboratorii SFS consultă contribuabilii din țară Angajații Serviciului Fiscal de Stat (SFS) continuă vizitele în localitățile din toată țara în vederea consultării și deservirii contribuabililor. Citește...

Președinția are panouri solare pe acoperiş

Președinția are panouri solare pe acoperiş Un sistem de panouri fotovoltaice a fost instalat pe acoperișul clădirii Președinției Republicii Moldova, cu suportul Agenției SUA pentru...

Britanicii nu s-au închesuit la urne. Ar putea fi cea mai scăzută prezenţă la vot din ultimii 20 de ani

Britanicii nu s-au închesuit la urne. Ar putea fi cea mai scăzută prezenţă la vot din ultimii 20 de ani Prezenţa la alegerile generale din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.