Șase angajați ai Serviciului Vamal și un angajat al IGPF, deferiți justiției pentru corupere pasivă

Publicat:

Șase angajați ai Serviciului Vamal și un angajat al IGPF, deferiți justiției pentru corupere pasivă

Cei șase angajați ai Serviciului Vamal și angajatul IGPF, ce își desfășurau activitatea în punctele de trecere a frontierei PTF Sculeni – Sculeni, Leușeni – Albița, au pretins și primit mijloacelor financiare ce variau între 50-500 euro, pentru a favoriza trecerea autovehiculelor ce transportă pasageri sau colete, efectuând un control superficial, fără a obliga conducătorii mijloacelor de transport de a achita drepturile de import pentru mărfurile care le transportau, precum și pentru urgentarea procedurii de verificare.

Potrivit PA, cauza penală a fost pornită în ianuarie 2021, investigarea căreia a fost efectuată de un grup comun de investigaţie constituit din autoritățile competente ale Republicii Moldova și ale României. Anterior, din cauza penale menționată, au fost disjunse alte 3 cauze penale, în privința a 5 angajați ai IGPF, precum și a 3 persoane fizice, cauze care au fost expediate în instanța de judecată pe parcursul anului 2023.


Citește și Chirtoacă sugerează soluții succesorului său – Ceban

Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Dacă vor fi găsiți culpabili de comiterea acestor infracțiuni, aceștia riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 200 000 la 300 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani (în cazul art. 324 alin.(1) din Codul penal), închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani (în cazul art. 324 alin.(2) lit. b) din Codul penal) și amendă în mărime de la 50 000 la 100 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani (în cazul art. 324 alin.(4) din Codul penal).

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal, inclus pe lista participanților la US Open 2024

Rafael Nadal, inclus pe lista participanților la US Open 2024 Tenismanul spaniol Rafael Nadal figurează pe lista participanţilor la ediţia din acest an a US...

Elevii vor primi alocații lunare de 1000 de lei dacă vor fi transferați din școlile cu mai puțini de 50 de elevi

Elevii vor primi alocații lunare de 1000 de lei dacă vor fi transferați din școlile cu mai puțini de 50 de elevi Guvernul a aprobat...

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri Rusia și Ucraina ar urma să schimbe 180 de prizonieri în cadrul unui acord facilitat de...

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în procesul de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.