Şase condamnaţi, pedepsiţi public prin biciuire pe un stadion de fotbal din sudul Afganistanului

Publicat:

Şase condamnaţi au fost pedepsiţi public prin biciuire pe un stadion de fotbal miercuri în provincia Kandahar din sudul Afganistanului, informează DPA, potrivit agerpres.

Curtea Supremă a transmis într-un comunicat că bărbaţii au fost pedepsiţi pentru comiterea infracţiunilor de sodomie şi fuga cu o femeie căsătorită.


Citește și :  Ungaria, criticată în raportul Freedom House privind starea democraţiei în ţările din Europa de Est

Vinovaţii au mărturisit crimele în instanţă fără a constrânşi prin presiune sau forţă, se menţionează în comunicat.

Fără a oferi mai multe detalii, Curtea Supremă a declarat că pedeapsa “Tazir” a fost aplicată vinovaţilor pe stadionul de fotbal Ahmad Shahi în prezenţa oficialităţilor locale şi a locuitorilor din Kandahar.

În dreptul penal islamic, “Tazir” se referă la pedeapsa pentru infracţiuni la discreţia judecătorului şi de obicei rezultă în biciuire “moderată” ca o formă de disciplină şi mustrare.

La începutul acestei luni, ONU a transmis că pedeapsa corporală este o încălcare a Convenţiei împotriva Torturii şi trebuie să înceteze. Organizaţia a spus că cel puţin 334 de persoane au fost biciuite public în ultimele şase luni în Afganistan, condus de talibanii islamişti din august 2021, când au revenit la putere.

Marea majoritate a condamnaţilor au fost pedepsiţi pentru infracţiuni precum “Zina” (relaţii extraconjugale), fuga de acasă, furt, homosexualitate, consum de alcool, fraudă şi trafic de droguri, potrivit ONU.

Citește și : Boris Johnson este vizat de noi acuzaţii de încălcare a regulilor anti-COVID-19

Ministerul de Externe al talibanilor a respins criticile, spunând că măsurile lor sunt în conformitate cu legea şi necesare pentru a asigura securitatea completă şi un mediu sigur pentru oameni.

În Afganistan, orice fel de relaţie sexuală în afara căsătoriei este ilegală. Fuga fetelor de acasă este considerată o chestiune de nerespectare a onoarei familiei. În cele mai multe cazuri, ea poate duce la o pedeapsă severă din partea familiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică Rusia va aştepta rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie din...

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress Comisia Europeană este pe punctul de a pune în aplicare tarife pentru...

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa Ministerul Mediului a dezvăluit recent descoperirea unei fraude de proporții în cadrul Ocolului...

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia Echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI se...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.