X

Şase morţi în urma unui accident aerian produs în sud-estul Boliviei

Doi membri ai echipajului şi patru cetăţeni spanioli au murit după ce un avion militar de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Bolivia, în timpul repatrierii acestora, din cauza focarului de coronavirus, au anunţat forţele aeriene boliviene, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Accidentul s-a produs în apropierea oraşului Trinidad, din sud-estul ţării, de unde pasagerii erau transferaţi către centrul de transport aerian din Santa Cruz, se arată într-un comunicat al armatei boliviene.

Citește și : Coronavirus în Franța: 24.760 de decese în total

Autorităţile boliviene au înfiinţat un grup pentru a investiga cauzaemite producerii accidentului şi va un raport asupra incidentului în opt zile, au informat autorităţile.

Acestea au adăugat că aeronava de mici dimensiuni, un Beechcraft Baron B-55, s-a prăbuşit sâmbătă după-amiază.

Descoperirile preliminare au arătat că avionul a raportat că intenţionează să se întoarcă la aeroportul din Trinidad la 12 minute după decolare din cauza unei defecţiuni a motorului, după care contactul cu aeronava a fost pierdut.

Bolivia şi-a închis graniţele pentru a încetini răspândirea pandemiei.

Citește și : Rata de contagiune cu noul coronavirus este sub 1 în Suedia

Tags: accidentboliviapandemieSanta CruzTrinidad
Categorii: Știrile zilei