Şase morţi şi 10 răniţi într-un atac rus cu drone asupra Harkovului

Publicat:

Şase morţi şi 10 răniţi într-un atac rus cu drone asupra Harkovului

Un atac rus asupra Harkovului, al doilea mare oraş al Ucrainei, a ucis şase civili şi a rănit 10 sâmbătă dimineaţa, au anunţat oficiali din regiune, citaţi de Reuters.

Poliţia naţională ucraineană a informat că atacul a fost lansat cu ajutorul dronelor şi a publicat imagini cu incendii izbucnite pe străzile oraşului şi în apropierea clădirilor, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : Liderul de onoare al democraților atenționează despre „sfârșitul” PSDE

“În această dimineaţă, sunt şase morţi şi 10 răniţi ca urmare a unui atac în timpul nopţii în cartierul Şevcenkivskîi”, a declarat primarul Harkovului, Ihor Terehov, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

“Atacul a lovit zone rezidenţiale – cel puţin nouă clădiri înalte, trei cămine, mai multe clădiri administrative, un magazin, o benzinărie, un atelier auto şi autoturisme au fost avariate”, a detaliat edilul.

Potrivit unor relatări, atacul s-a produs imediat după miezul nopţii.

Armata ucraineană a anunţat pe Facebook că apărarea antiaeriană a distrus 28 din cele 32 de drone şi trei din cele şase rachete lansate de Rusia.

Citește și : Grosu anunță o nouă inițiativă legislativă după ultima decizie a CC

Harkov, oraş în nord-estul Ucrainei, a fost o ţintă frecventă a Rusiei, atacurile intensificându-se în ultimele săptămâni. Miercuri, un atac cu drone asupra oraşului a ucis patru oameni şi a avariat grav clădiri rezidenţiale.

Şeful administraţiei prezidenţiale, Andri Iermak, a declarat portalului de ştiri Politico într-un interviu publicat joi că este de părere că Harkovul este cea mai probabilă ţintă pentru o nouă ofensivă rusă în mai sau iunie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Putin i-a oferit lui Kim Jong-un 24 de cai de rasă ca plată pentru proiectile de artilerie trimise de Coreea de Nord în Rusia

Putin i-a oferit lui Kim Jong-un 24 de cai de rasă ca plată pentru proiectile de artilerie trimise de Coreea de Nord în Rusia Președintele...

Germania va prelungi punerea sub administrare a activelor grupului petrolier rus Rosneft

Germania va prelungi punerea sub administrare a activelor grupului petrolier rus Rosneft Guvernul german va prelungi, pentru încă şase luni, punerea sub administrare a subsidiarelor...

Trump vrea să transforme SUA în ‘capitala cripto a planetei’

Trump vrea să transforme SUA în 'capitala cripto a planetei' Promisiunea fostului președinte Donald Trump de a transforma SUA în „capitala cripto a planetei” și...

România se grăbește să doneze sistemul Patriot, după reproșurile de la Kiev

România se grăbește să doneze sistemul Patriot, după reproșurile de la Kiev România face încă un pas pentru donarea unui sistem de rachete Patriot Ucrainei,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.