Şase palestinieni au evadat dintr-o închisoare israeliană de maximă securitate

Publicat:

Şase palestinieni au evadat dintr-o închisoare israeliană de maximă securitate, a anunţat poliţia, în timp ce media israeliene i-au identificat ca membri ai unor grupări militante, informează luni Reuters, potrivit agerpres.   

Potrivit presei israeliene, cinci dintre deţinuţii palestinieni aparţineau mişcării Jihadul Islamic şi unul era comandantul unui grup armat afiliat principalului partid Fatah.


Citește și :  Lovitură de stat în Guineea: președintele Conde a fost arestat

Cei şase erau colegi de celulă şi au fugit printr-un tunel din închisoarea Gilboa din nordul Israelului.

“Noaptea trecută, am primit o serie de relatări despre figuri suspecte în câmpuri agricole şi de la serviciul închisorii care a descoperit foarte repede că prizonierii lipseau din celulele lor şi şase au scăpat”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei naţionale Eli Levy la Kan Radio.

Forţele de securitate îi căutau pe bărbaţi şi presupun că ei ar încerca să ajungă în Cisiordania din apropiere, teritoriu ocupat de israelieni unde Autoritatea Palestiniană exercită o autoguvernare limitată, sau la graniţa iordaniană, a spus el.

Citește și : Treizeci de migranţi, blocaţi de o lună la frontiera dintre Belarus şi Polonia

Media israeliene l-au identificat pe unul dintre deţinuţii evadaţi ca fiind Zakaria Zubeidi, fost comandant al Al Brigăzilor Martirilor Al Aqsa aparţinând Fatah din oraşul Jenin în Cisiordania.

Brigăzile au comis atacuri letale împotriva israelienilor în timpul unei revolte palestiniene din 2000-2005.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.