X

Şase persoane au fost condamnate la închisoare pe viaţă pentru uciderea ambasadorului Italiei în RD Congo

Şase persoane au fost condamnate la închisoare pe viaţă, vineri, la Kinshasa, pentru uciderea ambasadorului Italiei, a bodyguard-ului său şi a unui şofer, în februarie 2021, în estul Republicii Democrate Congo (RD Congo), informează AFP, potrivit agerpres.

Pedeapsa cu moartea a fost cerută de Ministerul Public al RD Congo, însă a fost respinsă de tribunalul militar al garnizoanei din Kinshasa-Gombe, care şi-a dat verdictul în şedinţă publică.

Citește și: Un bărbat înarmat ar fi încercat să pătrundă în clădirea Ministerului Apărării de la Moscova

Apărarea a anunţat imediat că va contesta decizia. Prin urmare, un alt proces ar urma să aibă loc în faţa unui tribunal militar.

Cei şase condamnaţi erau judecaţi din 12 octombrie, într-un ritm de o şedinţă pe săptămână, în incinta închisorii militare din Ndolo. Cinci dintre ei se află în detenţie în această închisoare, iar al şaselea este evadat.

Urmăriţi pentru “omucidere, conspiraţie, detenţie ilegală de arme şi muniţii de război”, ei au fost declaraţi vinovaţi de uciderea, pe 22 februarie 2021, a ambasadorului Italiei în RD Congo, Luca Attanasio, a bodyguard-ului său italian, carabinierul Vittorio Iacovacci, şi a unui şofer congolez al Programului Alimentar Mondial (PAM), Mustapha Milambo.

Cei trei bărbaţi au fost ucişi cu focuri de armă, după ce au nimerit într-o ambuscadă lângă parcul naţional Virunga, în provincia Nord-Kivu (est), regiune pradă de aproape 30 de ani violenţelor între grupări armate.

În timpul audierilor, Ministerul Public îi prezentase pe acuzaţi ca pe nişte membri ai unei “bande criminale” şi hoţi la drumul mare, care la început nu aveau intenţia de a-l ucide pe ambasador, ci de a-l răpi şi a cere un milion de dolari răscumpărare.

Acuzaţii prezenţi, care fuseseră arestaţi în ianuarie 2022 în Nord-Kivu, au negat faptele în timpul întregului proces, contestând sistematic depoziţiile iniţiale din faţa anchetatorilor şi afirmând că au fost torturaţi.

În pledoariile sale, apărarea a apreciat că Parchetul nu a adus dovezi pentru niciuna dintre acuzaţiile reţinute împotriva celor arestaţi şi a cerut achitarea lor.

Republica Italiană, parte civilă în acest proces şi care se opune pedepsei cu moartea, a cerut ca cei arestaţi să fie “condamnaţi la o pedeapsă privativă de libertate”.

Citește și:  Bolnav de leucemie, Berlusconi este optimist: ‘Voi reuşi şi de data asta!’

Pedeapsa capitală este încă adesea cerută şi pronunţată în RD Congo în dosare legate de securitatea naţională, însă ea nu mai este aplicată de 20 de ani şi este sistematic comutată în închisoare pe viaţă.

Tribunalul a mai acordat Republicii Italiene echivalentul în franci congolezi a două milioane de dolari cu titlu de compensaţii.

Tags: ambasadorcongoinchisoareKinshasaKinshasa-GombeNdolo
Categorii: Știrile zilei