Şase persoane reţinute pentru atacul asupra biroului unui ministru francez în timpul unui protest

Publicat:

Şase oameni au fost reţinuţi în dosarul forţării cu un motostivuitor a biroului purtătorului de cuvânt al guvernului francez în timpul unui protest de luna trecută, a anunţat marţi biroul procurorului din Paris, citat de DPA, scrie Agerpres.

Purtătorul de cuvânt, ministrul Benjamin Griveaux, a trebuit să fie evacuat de urgenţă după ce mai mulţi indivizi s-au folosit de un motostivuitor pentru a distruge uşa principală a clădirii în care se afla în timpul unui protest al “Vestelor galbene”.


Citește și : Joaquin ‘El Chapo’ Guzman, găsit VINOVAT de un tribunal din New York

Patru persoane au fost arestate marţi dimineaţă din cauza acestui incident şi alte două au fost reţinute după ce au răspuns unor convocări ale poliţiei, au precizat procurorii.

Prim-ministrul Edouard Philippe a denunţat ceea ce a numit atacuri asupra unor “locuri simbolice ale republicii noastre” şi “locurilor fizice care întruchipează democraţia noastră” dar şi asupra poliţiei în timpul protestelor.

Demonstranţii au avut din nou ciocniri cu poliţia sâmbătă, în timp ce încercau să forţeze porţile Adunării Naţionale din Paris.

Preşedintele Adunării Naţionale, Richard Ferrand, a declarat vineri că locuinţa sa a fost vizată de o tentativă de incendiere.

“Francezii nu acceptă acest atac asupra republicii şi a democraţiei”, a declarat Philippe în faţa Adunării Naţionale.

Citește și : Stoltenberg: NATO pregăteşte măsuri defensive în contextul anulării Tratatului INF

În jur de 1.796 de persoane au fost deja condamnate pentru infracţiuni legate de protestele “Vestelor galbene”, din care 316 au fost deja trimise la închisoare, a spus el. Alte 1.422 de persoane sunt în aşteptarea procesului.

Mişcarea de protest a început în noiembrie, iniţial drept răspuns la plănuitele creşteri de taxe pentru combustibil la care preşedintele Emmanuel Macron a renunţat după rezistenţa iniţială.

Totuşi, mişcarea în mare parte fără lideri a continuat de atunci, protestatarii avansând noi revendicări privind taxele şi costul vieţii şi solicitând o democraţie mai directă şi demisia lui Macron.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.