Sassoli exclude revenirea asupra condiţionării fondurilor UE de statul de drept şi e mulţumit de finanţarea bugetului UE cu noi taxe

Publicat:

UE nu poate reveni asupra acordului încheiat între Parlamentul European (PE) şi preşedinţia germană a Consiliului UE care condiţionează accesarea fondurilor europene şi a celor din planul european de relansare economică de situaţia statului de drept, a declarat miercuri preşedintele PE, David Sassoli, care pe de altă parte s-a arătat mulţumit că va creşte capacitatea de finanţare a bugetului european prin noi taxe, scrie agerpres

”Este o mare noutate, este un buget care protejează valorile Uniunii Europene. Negocierea care a fost încheiată săptămâna trecută pică într-un moment în care UE nu mai poate reveni în urmă”, a spus italianul Sassoli la o conferinţă de presă, potrivit AFP.


Citește și : Croaţia îşi înzestrează forţele aeriene! SUA, Franţa şi Suedia au venit cu primele oferte

El a susţinut că prin acest mecanism de condiţionare cetăţenii beneficiari ai fondurilor europene nu vor fi penalizaţi, ”în pofida faptului că guvernele s-ar putea face vinovate de încălcări sau fac obiectul sancţiunilor”.

Înţelegerea dintre Parlamentul European şi preşedinţia germană a Consiliului UE este dezaprobată de Ungaria şi Polonia, care consideră că este vorba despre un instrument arbitrar bazat pe criterii politice şi ideologice şi au sugerat că ar putea bloca prin veto bugetul multianual al UE dacă acest demers va fi dus până la capăt, premierul ungar Viktor Orban trimiţând liderilor europeni o scrisoare în acest sens.

Întrebat despre această scrisoare, Sassoli a răspuns că ea ”a precedat acordul survenit ieri” între PE şi preşedinţia germană a Consiliului UE privind detaliile cadrului bugetar multianual 2021-2027 prevăzut cu o sumă de 1074 de miliarde de euro. ”Deci acum nu ştiu care sunt concluziile la care au ajuns diferitele guverne, în special guvernul ungar”, s-a mulţumit el să adauge.

În privinţa acestui acord privind bugetul, care a urmat celui privind condiţionalitatea cu statul de drept, a fost convenită suplimentarea cu 16 miliarde de euro a finanţării europene pentru mai multe politici pe care Parlamentul European le consideră esenţiale, precum şi instituirea unor noi taxe la nivel european pentru finanţarea bugetului UE, una dintre condiţiile puse de PE pentru a debloca aprobarea bugetului.

Citește și : Turcia şi Rusia au semnat un acord de monitorizare comună a armistiţiului din Nagorno-Karabah

David Sassoli s-a arătat încântat de crearea unor noi surse de venit pentru bugetul UE, rezultate din taxa pe plastic aplicabilă începând de anul viitor, reformarea pieţei emisiilor de carbon, taxarea sectorului digital şi a celui financiar. ”Avem în sfârşit o Europă capabilă să se autofinanţeze”, a spus el la conferinţa de presă, precizând că există şi un ”calendar precis” conform căruia Comisia Europeană va trebui să facă propuneri pentru instituirea acestor taxe.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.