Satul Bâc va avea propria grădiniță

Publicat:

Satul Bâc va avea propria grădiniță

Grădinița din satul Bâc, comuna Bubuieci, va fi prima instituție preșcolară din localitate. Noua grădiniță va avea 160 de locuri.

Citește și: Atenție și fără panică. Avioanele militare vor fi ridicate în aer


Proiectul investițional este implementat cu sursele alocate din bugetul municipal, bugetul local și cel de stat.  După ajustarea proiectului de execuție, cheltuielile pentru construcția din temelie a grădiniței vor depăși valoarea de 52 de milioane de lei. Construcția a început în a doua jumătate a anului 2022 și se estimează a fi încheiată în anul 2026. Din bugetul municipal s-au alocat peste 4 milioane de lei pentru lucrările de terasament și ridicarea fundamentului. În acest an, municipalitatea a bugetat peste 6 milioane de lei pentru construcția grădiniței din satul Bâc.

Până la această etapă au fost executate 20 la sută din lucrări. Au fost ridicate două etaje, construit acoperișul, urmează să fie instalate geamurile și ușile exterioare. Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu căldură și apă caldă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un turist din Belgia a salvat un copil de la înec în Moldova

Un turist din Belgia a salvat un copil de la înec în Moldova Un turist din Belgia a salvat un copil de la înec în...

Încă doi membri ai grupării implicați în înșelarea militarilor din Ucraina au fost reținuți

Încă doi membri ai grupării implicați în înșelarea militarilor din Ucraina au fost reținuți Încă doi membri ai grupului criminal organizat, un bărbat și o...

Numărul studenților moldoveni a crescut cu 15%

Numărul studenților moldoveni a crescut cu 15% Numărul studenților înmatriculați în acest an în instituțiile de învățământ superior este cu 15 % mai mare față...

Vameșii au depistat un lot de piese auto aduse ilicit în țară

Vameșii au depistat un lot de piese auto aduse ilicit în țară Un lot de piese auto noi tăinuite de controlul vamal a fost  depistat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.