X

Satul European: Peste 700 de gospodării din Hăsnășenii Mari, conectate cu apă potabilă la robinet

Satul European: Peste 700 de gospodării din Hăsnășenii Mari, conectate cu apă potabilă

La Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, prin Programul Național Satul European a fost construită rețeaua de apeduct cu o lungime de 18,3 km, care asigură peste 700 de gospodării cu apă potabilă la robinet, transmite MOLDPRES.

Proiectul de infrastructură „Construcția rețelei de alimentare cu apă în satul Hăsnășenii Mari” a prevăzut și instalarea a două turnuri de apă cu o capacitate de 25 de metri cubi fiecare, construirea unei stații de tratare a apei și reabilitarea sondei arteziene a satului. Acum, la noua rețea de alimentare cu apă au acces peste 700 de gospodării, cu peste 1300 de oameni, cinci instituții publice, printre care gimnaziul, cu cca 100 de elevi, grădinița, cu peste 50 de copii, Centrul medicilor de familie, Casa de cultură și primăria, toate deja conectate la apeduct, precum și șapte agenți economici, potrivit moldpres.md.

Citește și: Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum (sondaj)

Primarul localității, Angela Moroșan, spune că acest proiect oferă un serviciu esențial, așteptat de mulți ani de locuitorii din Hăsnășenii Mari.„Satul Hăsnășenii Mari dispunea de o fântână arteziană veche, cu un turn de apă de la care se puteau alimenta doar vreo 20 de gospodării și gimnaziul. Restul gospodăriilor se alimentau din fântânile de mină, care pe perioada verii, marea majoritate a acestora secau. Turnul prezenta fisuri, iar traseul din țevi de fier s-a uzat în timp, ceea ce a dus la mari probleme, în special pe timpul iernii, când țeava crăpa și apa ieșea în afara solului, fiind foarte greu de găsit fisura. Astfel, administrația locală suporta cheltuieli considerabile pentru reparația apeductului. Suntem foarte bucuroși pentru acest Program „Satul European”, deoarece a adus un beneficiu semnificativ în îmbunătățirea calității vieții oamenilor din Hăsnășenii Mari. Mulțumim autorităților statului nostru pentru finanțarea acestui proiect reușit pentru cetățenii de la sate și sperăm la o colaborare fructuoasă în continuare”, afirmă primarul.

Costul total al investiției se ridică la 7,365 milioane de lei, resursele financiare fiind alocate de Guvern prin Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Citește și: Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record

„Proiectul din Hăsnășenii Mari este unul dintre sutele de inițiative locale susținute de către stat în vederea îmbunătățirii infrastructurii comunitare și creșterii calității vieții în zonele rurale. Implementarea cu succes a acestui proiect subliniază angajamentul autorităților de a aduce beneficii reale localităților rurale și de a asigura un viitor mai bun pentru toți cetățenii țării”, a declarat Mihail Croitoru, directorul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL).

Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, prin Programul Național „Satul European”, ediția I, au fost construiți 791 de km de rețele de apeduct 116 localități, peste 150 de mii de cetățeni beneficiind de acces la rețeaua de alimentare cu apă. 

Tags: apa potabilaHăsnășenii MarirobinetSatul European
Social