Saudiţii reacţionează la intenţia Israelului de a anexa o parte din Cisiordania

Publicat:

Arabia Saudită a calificat ca o “escaladare periculoasă” promisiunea premierului israelian, Benjamin Netanyahu, de a anexa o parte strategică din Cisiordania ocupată dacă va câştiga alegerile legislative din 17 septembrie, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Regatul afirmă că această declaraţie este o escaladare foarte periculoasă contra poporului palestinian şi reprezintă o încălcare flagrantă a Cartei ONU şi principiilor dreptului internaţional”, a informat marţi seară agenţia oficială Saudi Press Agency (SPA), citând curtea regală.


Citește și : John Bolton a fost demis din funcție de Donald Trump

De asemenea, Riadul a solicitat o “reuniune de urgenţă” a miniştrilor de externe ai celor 57 de membri ai Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), a adăugat SPA.

Arabia Saudită a lansat şi un apel comunităţii internaţionale “să condamne şi să respingă declaraţia (lui Benjamin Netanyahu) şi să considere orice acţiune rezultând din această promisiune ca fiind nulă”.

Cu o săptămână înainte de alegerile legislative care se anunţă aprig disputate, premierul israelian a promis marţi în cursul unei conferinţe de presă să anexeze “Valea Iordanului şi partea de nord a Mării Moarte”.

Citeşte şi: Doi oficiali ruşi NU au voie să intre în SUA, fiind acuzaţi de torturarea Martorilor lui Iehova

Valea Iordanului reprezintă circa 30% din Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967. Valea Iordanului se întinde între Marea Moartă, în sud, şi oraşul israelian Beit Shean în nord, având o suprafaţă de 2.400 km2.

Netanyahu, care face o campanie de dreapta şi care îi curtează pe coloniştii evrei favorabili anexării Cisiordaniei, este în prezent umăr la umăr cu cel mai apropiat rival, fostul şef al armatei Benny Gantz, în fruntea partidului centrist “Albastru-alb”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.