X

Savițchi va candida ca independent la funcția de președinte al R. Moldova

Savițchi va candida ca independent la funcția de președinte al R. Moldova

Vicepreședintele Partidului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Ștefan Savițchi, intenționează să candideze independent la funcția de președinte al R. Moldova, în cadrul scrutinului din această toamnă. Anunțul a fost făcut pe 30 iulie, în cadrul unui briefing de presă.

Politicianul a afirmat că vrea să facă o consolidare a cetățenilor de stânga și de dreapta, potrivit radiomoldova.md.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Basarabia de 30 de ani încoace, a fost fugărită în stânga și în dreapta, la est și la vest. Sper ca noi să fim demni, să fim gospodari acasă. Mă adresez la toți cetățenii, noi trebuie să ne consolidăm, să ne unim”, a spus Ștefan Savițchi.

Amintim că astăzi și Partidul Social Democrat European și-a anunțat candidatul pentru alegerile prezidențiale din 2024. Acesta este fostul ministru al Apărării, Valeriu Pleșca.

Citește și : O comisie specială parlamentară va identifica măsuri pentru depășirea crizei din agricultură

Până în prezent, mai multe persoane publice, inclusiv Maia Sandu, și-au anunțat intenția de a candida. Este vorba jurnalista Natalia Morari, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, fostul președinte al Platformei DA, Andrei Năstase, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, ex-premierul Ion Chicu, ex-ministrul de Externe Tudor Ulianovschi, fosta bașcană a autonomiei găgăuze, Irina Vlah și fosta procuror Victoria Furtună.

Tags: ALDEMoldovaSavițchi
Politică