Scădere ‘considerabilă’ a spitalizărilor în SUA

Anthony Fauci, unul dintre cei mai importanţi experţi în boli infecţioase din Statele Unite, a declarat că ţara înregistrează o scădere a spitalizărilor ca urmare a măsurilor de distanţare socială, informează vineri DPA, potrivit agerpres.

“Din punct de vedere al deceselor este o săptămână rea. De fapt, în fiecare zi pare să fie un număr record de decese în comparaţie cu ziua precedentă”, a spus Fauci în timpul unei informări de presă.

Citeşte şi: Un bebeluş din Filipine a murit de coronavirus

“Însă, în timp ce observăm o înmulţire a deceselor, asistăm la o scădere destul de considerabilă a necesităţii de spitalizare”, a precizat el.

“Ceea ce se face acum funcţionează”, a adăugat expertul.

Citeşte şi: Mai marii Europei au hotărât un plan de susţinere de 500 de miliarde de euro

Fauci, directorul Institutului naţional pentru boli alergice şi infecţioase din SUA, a estimat joi că americanii se pot gândi la vacanţa de vară, dar în anumite condiţii.

Ministrul american al finanţelor, Steven Mnuchin, a declarat la rândul său joi că poate fi avută în vedere o reluare a activităţii companiilor în luna mai. 

Tags: Anthony FaucicoronavirusSteven MnuchinSUA
Categorii: Știrile zilei