Scădere semnificativă a donaţiilor către partidele politice din Germania

Publicat:

Partidele politice naţionale din Germania au înregistrat o scădere semnificativă a donaţiilor în acest an, potrivit unor cifre publicate pe site-ul său de parlamentul german, relatează luni dpa, potrivit agerpres.

Valoarea totală a contribuţiilor a scăzut de la 3,1 milioane de euro la 1,2 milioane de euro (de la 3,5 milioane de dolari la 1,3 milioane de dolari), creştin-democraţii conservatori (CDU) şi aliaţii lor bavarezi din Uniunea Creştin-Socială (CSU) suferind cele mai grele “pierderi”.


Citește și : Grecia vrea să ia parte la conferința internaţională dedicată Libiei

După ce a primit un milion de euro anul trecut, donaţiile pentru CDU au ajuns la doar 335.002 de euro în 2019, în timp ce CSU a primit 95.000 de euro, faţă de 625.000 euro anul trecut. Totuşi, CDU rămâne partidul care beneficiază cel mai mult de pe urma donaţiilor.

La fel ca anul trecut, Alternativa pentru Germania, de extremă dreapta, nu a primit o contribuţie unică de mare valoare.

Social-democraţii au pierdut la rândul lor mai mult de jumătate din finanţarea prin donaţii, primind 156.600 de euro până la jumătatea lunii decembrie.

Citește și : China și Rusia propun ridicarea sancțiunilor impuse Coreii de Nord

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.