Scandal cu drapelul naţional în Tunisia! Mai mulţi oficiali au fost reţinuţi

Publicat:

Scandal cu drapelul naţional în Tunisia! Mai mulţi oficiali au fost reţinuţi

Preşedintele Federaţiei Tunisiene de Nataţie (FTN) şi şeful Agenţiei antidoping naţionale au fost reţinuţi şi o anchetă judiciară a fost deschisă după mascarea drapelului naţional la un eveniment sportiv, a anunţat, luni, un purtător de cuvânt al Parchetului din Ben Arous, citat de AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Cu ocazia Tunisian Open Master, competiţie care a reunit 20 de ţări şi a fost organizată de FTN la piscina olimpică din Rades, de la periferia capitalei, drapelul naţional a fost ascuns cu un material roşu, pentru a se conforma sancţiunilor Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA).


La începutul lunii mai, Agenţia Mondială Antidoping a anunţat sancţiuni împotriva Tunisiei pentru non-conformitate la codul mondial antidoping, interzicându-i să găzduiască campionate regionale, continentale sau mondiale.

Scandal cu drapelul naţional în Tunisia! Mai mulţi oficiali au fost reţinuţi

De asemenea, Tunisia a primit interdicţia de a arbora drapelul la Jocurile Olimpice şi Paralimpice ce vor avea loc la Paris, până la reintegrarea sa de către AMA/WADA.

Ancheta împotriva responsabililor sportivi a fost deschisă pentru “atingere la drapelul Tunisiei”, “formarea unei bande organizate pentru comiterea de agresiuni şi provocarea de dezordine”, precum şi pentru “complot împotriva siguranţei statului”, conform purtătorului de cuvânt al Parchetului.

Sâmbăta trecută, preşedintele tunisian Kais Saied a ordonat dizolvarea biroului federal al FTN şi demiterea preşedintelui său, precum şi a altor responsabili după ce s-a deplasat la faţa locului.

Scandal cu drapelul naţional în Tunisia! Mai mulţi oficiali au fost reţinuţi

Aflat la piscina olimpică, preşedintele Saied, emoţionat, a arborat drapelul ţării şi a intonat imnul naţional, conform unei înregistrări video difuzată de Administraţia prezidenţială.

“Tunisia nu poate tolera aşa ceva”, a insistat şeful statului la o reuniune cu premierul Ahmed Hachani. “Tunisia este înaintea Comitetului olimpic şi înaintea oricărui alt comitet”, a adăugat şeful statului, care a descris ascunderea drapelului naţional drept “agresiune”.

Directorul general al Agenţiei naţionale antidoping a fost şi el demis, precum şi un responsabil al guvernoratului din Ben Arous.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sindicaliștii cer ca majorarea vârstei de pensionare a femeilor să se oprească la 61 de ani sau stabilirea unui moratoriu pentru o perioadă

Sindicaliștii cer ca majorarea vârstei de pensionare a femeilor să se oprească la 61 de ani sau stabilirea unui moratoriu pentru o perioadă Sindicaliștii consideră...

Judecătoarea Ecaterina Buzu va fi evaluată a treia oară de Comisia Pre-Vetting, după ce CSJ i-a admis contestația

Judecătoarea Ecaterina Buzu va fi evaluată a treia oară de Comisia Pre-Vetting, după ce CSJ i-a admis contestația Judecătoarea Ecaterina Buzu, candidată la funcția de...

Natalia Trofim, noul membru al Curții de Conturi

Natalia Trofim, noul membru al Curții de Conturi Parlamentul a numit un nou membru al Curții de Conturi. Deputații au aprobat numirea Nataliei Trofim în...

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul R.Moldova și Guvernul R.Lituania privind cooperarea tehnică și financiară

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul R.Moldova și Guvernul R.Lituania privind cooperarea tehnică și financiară Parlamentul a ratificat Acordul  dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.