Scandal de amploare în China din cauza vaccinurilor contrafăcute. Părinţii disperaţi au ieşit în stradă

Publicat:

Mai mulţi părinţi au manifestat luni la Beijing în faţa Ministerului chinez al Sănătăţii după un scandal privind vaccinuri necorespunzătoare, astfel de proteste fiind extrem de rare în China, relatează AFP, potrivit agerpres.

Manifestanţii s-au instalat în faţa gardurilor Ministerului Sănătăţii, purtând banderole prin care cereau sancţiuni pentru vinovaţii de acest scandal care a izbucnit la mijlocul lunii iulie.


Citeşte şi: Un tren întreg a fost evacuat în Germania. Călătorii au găsit o substanţă necunoscută

Conform unor înregistrări video publicate pe reţelele de socializare, manifestaţii au scandat “Este nevoie de o lege privind vaccinurile”.

O jurnalistă a AFP care a mers la faţa locului aproape de prânz nu a mai văzut manifestanţi. Forţele de ordine intervin de obicei extrem de repede la incidente de acest tip, dispersându-i pe contestatari sau chiar arestându-i.

Descoperirea în cursul lunii iulie a unui proces de fabricare ilegală de vaccinuri împotriva rabiei într-un laborator din nord-estul ţării a stârnit furie în rândul opiniei publice, pe care autorităţile nu au reuşit în totalitate să o aplaneze, în ciuda controlului strâns pe care îl exercită asupra internetului şi reţelelor de socializare.

Vezi şi: Tragedie aviatică în China. Un elicopter s-a prăbuşit la periferia Beijingului – VIDEO

Laboratorul farmaceutic Changchun Changsheng este suspectat că a falsificat registre de producţie şi că a modificat parametri de fabricare. 15 persoane au fost arestate, printre care şi preşedintele director general al laboratorului.

Preşedintele Xi Jinping a fost constrâns să reacţioneze denunţând practicile “odioase şi şocante” ale companiei farmaceutice incriminate. A fost deschisă o inspecţie naţională asupra laboratoarelor de producţie de vaccinuri.

Autorităţile au dat asigurări că vaccinuri necorespunzătoare nu au părăsit uzinele Changchun Changsheng, însă numeroşi părinţi spun că nu mai au încredere în diferitele tipuri tipuri de vaccinuri administrate copiilor lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Aerosmith se retrage din turnee din cauză că vocea lui Steve Tyler a fost afectată permanent

Aerosmith se retrage din turnee din cauză că vocea lui Steve Tyler a fost afectată permanent Aerosmith spune că vocea lui Steven Tyler a fost...

Zelenski: Rusia a folosit săptămâna trecută peste 600 de bombe aeriene ghidate pentru a ataca Ucraina

Zelenski: Rusia a folosit săptămâna trecută peste 600 de bombe aeriene ghidate pentru a ataca Ucraina Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că Rusia...

Pianistul Pavel Kuşnir, un activist antirăzboi, a murit în arest preventiv în Orientul Îndepărtat Rus

Pianistul Pavel Kuşnir, un activist antirăzboi, a murit în arest preventiv în Orientul Îndepărtat Rus Pianistul rus Pavel Kuşnir, arestat la sfârşitul lunii mai după...

Iranul plănuieşte represalii ale Hezbollah în ‘adâncurile’ Israelului şi ‘să nu se limiteze la ţinte militare’

Iranul plănuieşte represalii ale Hezbollah în 'adâncurile' Israelului şi 'să nu se limiteze la ţinte militare' Iranul a declarat sâmbătă că aliatul său Hezbollah ar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.