X

Scandal de SPIONAJ la Credit Suisse. Directorul băncii îşi anunţă DEMISIA!

Banca Credit Suisse a anunţat vineri demisia directorului său general, Tidjane Thiam, în contextul unui scandal declanşat de operaţiuni de spionaj ce ar fi vizat foşti manageri, dar şi organizaţia Greenpeace, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Tidjane Thiam, în vârstă de 57 de ani, se va retrage din funcţie la 14 februarie, după prezentarea rezultatelor anuale ale băncii, a indicat într-un comunicat nr. 2 din sectorul bancar elveţian.

Citeşte şi: SUA l-au lichidat pe liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică

Scandalul spionajului a izbucnit în septembrie, când un fost director din cadrul băncii, Iqbal Khan, între timp plecat la banca rivală UBS, a avut o dispută cu un detectiv particular care îl urmărea prin Zurich.

În decembrie, banca a recunoscut un al doilea caz de “filare”, vizând un fost director de resurse umane şi aflat în atenţia organismului elveţian de supraveghere financiară FINMA, iar în weekend Sonttag Zeitungg a relatat că a fost spionată şi organizaţia ecologistă Greenpeace.

Tidjane Thiam, absolvent al Şcolii politehnice şi Şcolii de mine (inginerie) din Paris şi fost ministru în Cote D’Ivoire, a fost numit CEO la Credit Suisse în 2015 şi este creditat cu o politică de reducere a costurilor şi riscurilor în urma cărora banca a revenit pe profit în 2018, după trei ani consecutivi de pierderi.

Citeşte şi: În timpul bombardamentelor israeliene, antiaeriana siriană a evitat în ultima secundă doborârea unui avion de pasageri

El a asigurat într-un comunicat că nu ştie nimic despre cazurile de “supraveghere”.

Postul său va fi preluat de Thomas Gottstein, care se ocupa până acum de activităţile băncii pentru piaţa elveţiană, fiind primul cetăţean elveţian care devine CEO la Credit Suisse după o serie de străini numiţi în această poziţie. 

Tags: bancaCredit SuisseElvetiagreenpeaceIqbal KhanspionajThomas GottsteinTidjane ThiamZurich
Categorii: Diaspora