
Percheziţiile efectuate în apartamente ale unor presupuşi spioni iranieni în Germania la începutul acestei săptămâni au avut legătură cu activităţi ale acestora care au vizat obiective evreieşti din Berlin, potrivit ediţiei de vineri a săptămânalului Focus, care citează surse ale serviciilor de informaţii, relatează DPA, conform agerpres.
Surse ale serviciilor secrete au declarat publicaţiei citate că iranienii analizau potenţiale ţinte de atac, între care influenta organizaţie Comitetul Evreiesc American (American Jewish Committee – AJC), notează Focus.
Citeşte şi: De Bobotează, Putin s-a îmbăiat într-un lac îngheţat – VIDEO
O comunitate ortodoxă evreiască din piaţa centrală Alexanderplatz din Berlin şi rabinul său au fost de asemenea sub supravegherea unor agenţi ai Teheranului, au declarat surse ale serviciilor de informaţii germane, menţionează publicaţia citată.
De asemenea, pe lista serviciilor secrete iraniene s-a aflat clubul de gimnastică şi sport Makkabi.
Potrivit Focus, AJC cere ca Berlinul să-l expulzeze pe ambasadorul iranian Ali Majedia. Ambasadorul a fost chemat la Ministerul de Externe cu două zile înainte de ajunul Crăciunului, oficiali solicitând ca acesta să ceară Teheranului o încetare imediată a spionajului împotriva intereselor germane.
Josef Schuster, preşedintele Consiliului Central al Evreilor în Germania, a declarat pentru Focus că ‘această acţiune nu ar trebui să rămână nepedepsită’. ‘Ca urmare a acţiunilor sale de spionaj, Iranul nu poate fi un partener al guvernului german şi nici Germania nu ar trebui să pună interesele economice înaintea securităţii interne’, a afirmat el.
Informaţiile publicate de Focus au apărut după ce Procuratura Federală Germană a ordonat percheziţionarea unor apartamente şi spaţii comerciale care ar aparţine unor presupuşi agenţi iranieni, al căror număr a fost estimat la 10.
Acuzaţii au fost suspectaţi că au spionat instituţii şi oameni în Germania la cererea ‘unui serviciu secret al Iranului’, a declarat procuratura germană, fără a da alte detalii.