Scandal la Harvard: Rămășițele soției unui cercetător implicate într-un trafic de organe

Un cercetător a aflat că rămășițele soției sale ar fi putut fi vândute ca parte a unui trafic de organe, după ce părțile corpului ei au fost donate Școlii de Medicină Harvard pentru cercetare. Este posibil ca până la 400 de cadavre să fi fost folosite de rețea, condusă de un fost manager de morgă, informează mediafax.

Jack Porter, asociat al Centrului Davis pentru Studii Rusești și Eurasiatice de la Harvard, a declarat pentru Boston Globe că a donat rămășițele soției sale, Raya, universității, după ce aceasta a murit în 2017.

Citește și : Polonia ar putea organiza simultan cu alegerile un referendum privind migraţia în UE

La începutul anului 2019, Jack Porter a primit rămășițele incinerate ale soției sale. Acum, însă, după ce a primit o scrisoare de la școală, Porter a aflat că rămășițele lui Raya ar fi putut fi afectate de o presupusă rețea de trafic de organe condusă de Cedric Lodge, un fost manager de morgă la Harvard Medical School.

„Ceea ce mă deranjează este că există cineva undeva în această țară sau în altă parte care atinge părți din corpul soției mele”, a declarat Porter: „Ar putea fi creierul ei, pielea ei, oasele ei. Este dezgustător și de aceea ar trebui să existe o pedeapsă severă”.

Lodge a fost pus sub acuzare, împreună cu soția sa și alte patru persoane, sub acuzația de conspirație pentru transportul și vânzarea de rămășițe umane între 2018 și 2022.

Este posibil ca până la 400 de cadavre să fi fost folosite ca parte a acestei scheme, potrivit unui proces civil intentat de fiul uneia dintre victime.

Rămășițele fuseseră donate școlii în cadrul unui program pentru persoanele care au fost de acord să își doneze trupurile în scopuri educaționale, didactice sau de cercetare. Soția lui Porter, care fusese ginecolog în Ucraina, țara sa natală, a decis să își doneze rămășițele pentru cercetare medicală după ce a fost diagnosticată cu cancer de colon, a declarat Porter.

În schimb, este posibil ca rămășițele lui Raya Porter să fi fost vândute pentru profit.

Procurorii au declarat că au găsit unele dovezi ale tranzacțiilor lui Lodge, se arată într-un rechizitoriu depus miercurea trecută, notează Insider. Potrivit plângerii penale, acesta ar fi vândut, de exemplu, două fețe disecate pentru 600 de dolari. Unul dintre inculpații menționați în rechizitoriu, Katrina Maclean, care deținea un magazin de păpuși, postase pe Instagram o fotografie în care arăta una dintre păpușile sale, susținând că a fost făcută cu “un craniu uman adevărat”.

Citește și : ONU denunţă ‘asfixierea’ societăţii civile

Procurorii au mai spus că Lodge le-ar fi permis lui Maclean și unui alt acuzat, Joshua Taylor, să intre în morgă pentru a alege rămășițele pe care le doreau.

În timp ce Porter a declarat că Harvard a gestionat donația “foarte respectuos” și a plătit costurile funerare, el și-a exprimat îngrijorarea că este posibil ca școala să nu fi urmat cu atenție protocoalele de securitate.

This post was last modified on 19/06/2023 16:05 16:05

Tags: cadavreHarvardtrafic de organe
Categorii: Diaspora