SCANDAL-monstru în Germania! Cancelarul Olaf Scholz a intrat în colimatorul anchetatorilor

Publicat:

E-mailurile cancelarului german Olaf Scholz au fost investigate în cadrul unei anchete legate de scandalul “CumEx Files”, o fraudă fiscală privind dividendele, a informat luni cotidianul Hamburger Abendblatt, citat de AFP, potrivit agerpres.

Anchetatorii au examinat în martie e-mailurile începând cu data de 1 ianuarie 2015, când Olaf Scholz era primar al Hamburgului (nord), funcţie pe care a păstrat-o până la numirea sa în 2018 ca ministru de finanţe în guvernul fostului cancelar Angela Merkel.


Citeşte şi: Adevărul mizerabil este că liderii noștri nu vor să avem energie ieftină – Black News

Scandalul CumEx, o fraudă dezvăluită pentru prima dată în 2017, se referă la o schemă ingenioasă de optimizare fiscală pusă în aplicare de bănci şi care permite investitorilor străini să-şi reducă impozitele pe dividende.

Zeci de persoane au fost puse sub acuzare în acest dosar în Germania, printre care bancheri, comercianţi, avocaţi şi consilieri financiari. Mai mult de zece ţări sunt vizate.

Printre băncile incriminate s-a numărat şi Warburg din Hamburg, care ar fi trebuit să ramburseze 47 de milioane de euro oraşului-port german, dar municipalitatea a renunţat la aceasta în 2016.

Anchetatorii încearcă să afle dacă lideri politici – şi printre ei Olaf Scholz, pe atunci primar al oraşului – au făcut presiuni asupra administraţiei financiare municipale să nu mai colecteze aceste impozite.

Olaf Scholz urmează să fie interogat din nou vineri la Hamburg de către o comisie parlamentară cu privire la rolul său în această afacere.

Purtătorul său de cuvânt, Steffen Hebestreit, a declarat pentru Hamburger Abendblatt că cancelarul nu era la curent cu ancheta privind e-mailurile sale şi că, “de altfel, nu există nimic de ascuns”.

Citeşte şi: Ucraina anchetează aproape 26.000 de cazuri de crime de război comise – Black News

Decizia de a renunţa la rambursarea sumelor datorate de banca Warburg ar fi fost luată la scurt timp după o discuţie a primarului de atunci, Olaf Scholz, cu Christian Olearius, la acea dată responsabil al băncii, potrivit presei germane.

Olaf Scholz neagă că ar fi făcut presiuni asupra responsabililor fiscului din Hamburg pentru a renunţa la colectarea acestor taxe.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.