Primarul din Gyor IESE din partidul lui Orban

Publicat:

Preşedintele organizaţiei Fidesz din Gyor, Zsolt Borkai, reales cu un scor strâns duminică în funcţia de primar al oraşului din nord-vestul Ungariei, şi-a anunţat plecarea din partid, în urma unui scandal sexual, relatează marţi MTI, potrivit agerpres.

Zsolt Borkai, care a precizat că îşi va continua mandatul de primar ca independent, în cooperare cu alianţa Fidesz – Partidul Popular Creştin-Democrat (KDNP) şi “cetăţenii Gyorului”, a explicat că a decis să plece din Fidesz pentru a evita să-i creeze formaţiunii guvernamentale un “prejudiciu moral”.


Citește și: Trump l-a sunat pe Erdogan să-i ceară oprirea INVAZIEI în Siria

Partidul conservator-naţionalist al premierului Viktor Orban a suferit o lovitură la alegerile locale de duminică, în cadrul cărora partidele de opoziţie din Ungaria au înregistrat câteva victorii majore. Opoziţia faţă de premierul Orban, aflat la putere din 2010, a câştigat o serie de funcţii cheie, inclusiv postul de primar al Budapestei, aminteşte dpa.

Scandalul în care este implicat fostul campion olimpic la gimnastică Zsolt Borkai (54 de ani), căsătorit şi tatăl a doi copii, a izbucnit după recenta difuzare de către un blogger anonim a unor clipuri video de la o orgie cu prostituate petrecută pe un iaht de lux, în contextul în care premierul Orban a prezentat în mod repetat Fidesz drept un apărător al “tradiţiei creştine”.

La Gyor, peste 1000 de oameni au manifestat sâmbătă seara împotriva lui Borkai, cerându-i să se retragă din cursa pentru primărie. Criticii îl acuză de asemenea că a profitat de funcţie pentru a se îmbogăţi, în special prin tranzacţii imobiliare necinstite.

Citește și: Trump impune SANCȚIUNI împotriva Turciei

Marţi, şi Coaliţia Democratică (DK, de opoziţie) i-a cerut lui Borkai să demisioneze “imediat” din funcţia de primar al Gyorului, un purtător de cuvânt al partidului, Balazs Barkoczi, notând în cadrul unei conferinţe de presă că “scandalul de corupţie şi sex” în care este implicat acesta “pare să fi rămas fără consecinţe reale”.

Barkoczi a menţionat că DK a cerut poliţiei din Croaţia, unde ar fi fost făcută înregistrarea, să ancheteze acel incident, “întrucât procuratura ungară afiliată Fidesz nu a luat măsuri”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.