Scandalul convorbirii dintre Trump și Zelenski mai face o victimă – Trimisul special pentru Ucraina DEMISIONEAZĂ

Publicat:

Emisarul special al SUA pentru Ucraina, Kurt Volker, al cărui nume apare în raportul avertizorului de securitate lansat săptămâna aceasta pe fondul anchetei vizând declanşarea procedurii de destituire a preşedintelui Donald Trump, a demisionat vineri, conform informaţiilor apărute în presă, informează dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Volker va fi audiat în Camera Reprezentanţilor la începutul lunii octombrie. Oficialul american a avut conexiuni cu avocatul personal al preşedintelui american, Rudy Giuliani.


Citește și : Un palestinian a fost ucis de armata israeliană în timpul protestelor din Fâşia Gaza

Informaţii despre demisia acestuia au apărut mai întâi în The State Press, ziarul Universităţii statului Arizona unde Volker predă, fiind apoi publicate şi de CNN şi The New York Times.

Kurt Volker a fost în contact cu avocatul personal al preşedintelui Trump, Rudy Giuliani, iar implicarea pe ascuns a lui Giuliani în aceasta afacere a stârnit indignare în rândul parlamentarilor americani şi a contribuit la trezirea atenţiei comunităţii de informaţii, ceea ce a dus la formularea unei plângeri din partea unui avertizor de securitate.

Trei comisii de specialitate din Camera Reprezentanţilor au convocat cinci oficiali din cadrul Departamentului de Stat pentru a fi audiaţi în perioada 2-10 octombrie. Printre aceşti oficiali se numără, pe lângă Kurt Volker, şi fosta ambasadoare a SUA la Kiev, Marie Yovanovitch.

Citește și : Alegeri parlamentare anticipate în Austria: Sebastian Kurz, marele favorit

Yovanovitch a fost rechemată de la post în luna mai, după toate aparenţele, pe fondul unui conflict generat de acţiunile lui Giuliani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței Angajații Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) au sărăbătorit sâmbătă, 5 octombrie, Ziua Națională a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.