Scandalul diplomelor medicale false BUBUIE în R. Moldova. Actualul ministru a semnat actele cu bună ştiinţă

Emil Ceban, actualul ministru al Sănătății în Republica Moldova, ar fi semnat în fosta sa calitate de rector diplomele de rezidențiat ale unor medici moldoveni despre care procurorii români susțin că au fost obținute fraudulos, au declarat surse oficiale.

Parchetul General îi acuză pe medici că ar fi obținut prin fraudă diplomele, dat fiind că ei lucrau cu normă întreagă în România în perioada în care ar fi trebuit să fie prezenți fizic în Republica Moldova la rezidențiat.

Citeşte şi: Patru orașe mari din România renunță la artificiile de Revelion – Stiripesurse.md

Emil Ceban ar putea fi audiat de procurorii români în acest dosar, în funcție de modul în care decurge cooperarea judiciară dintre România și Republica Moldova, potrivit informațiilor G4Media. Emil Ceban are și cetățenie română, după cum arată CV-ul său oficial.

Emil Ceban a respins implicarea universității în scandalul diplomelor investigat de procurorii români.

Documentele consultate de presa de peste Prut arată că diplomele invocate de procurorii români sunt semnate și de Emil Ceban, care la acel moment era rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău.

Administrația Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în presă despre mai mulți medici din România care ar fi obținut diplome false la USMF. Reprezentanții instituției anunță că vor iniția o anchetă internă în acest sens.

Potrivit conducerii universității, nu a fost primită nicio notificare oficială din partea autorităților române sau moldovene în legătură cu aceste cazuri.

Administrația USMF ‘Nicolae Testemițanu’ s-a autosesizat și va iniția o anchetă internă în acest sens”, se menționează în comunicatul oficial al universității.

Totodată, reprezentanții USMF „Nicolae Testemițanu” precizează că își reafirmă angajamentul față de respectarea normelor legale, a principiilor etice și a standardelor profesionale înalte în procesul de instruire și în activitatea medicală.

Pe 5 noiembrie, Poliția Română a efectuat percheziții la sediul Ministerului Sănătății de la București și la mai multe adrese din diferite județe, într-un dosar ce vizează fapte de înșelăciune cu diplome de absolvire a rezidențiatului.

Potrivit autorităților, 12 medici originari din Republica Moldova sunt vizați în anchetă, printre care și un consilier superior din cadrul Ministerului român al Sănătății. Procurorii și polițiștii au descins în 14 locații, inclusiv la sediul unei instituții publice, dar și la domiciliile unor persoane fizice, în București și în mai multe județe din România.

Surse citate de presa română au precizat că perchezițiile au avut loc la Ministerul Sănătății, inclusiv la Centrul Operativ pentru Situații de Urgență.

Printre persoanele vizate de anchetă s-ar afla Ximena Moldovan, consilier superior în cadrul Direcției Generale Asistență Medicală, Medicină de Urgență și Programe de Sănătate Publică – Serviciul Medicină de Urgență.

This post was last modified on 07/11/2025 09:07 09:07

Tags: diplome falseEmil Cebanhome1medicirectorRomaniaUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF)
Știrile zilei