Scandalul Huawei face victime la nivel înalt – Ambasadorul Canadei în China a demisionat la solicitarea lui Trudeau

Publicat:

Ambasadorul Canadei în China John McCallum – care a fost nevoit să prezinte scuze, joi, în urma unor declaraţii polemice în scandalul Huawei – a demisionat la solicitarea lui Justin Trudeau, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Ieri seară, i-am cerut lui John McCallum să-mi prezinte demisia din postul de ambasador al Canadei în China şi am acceptat-o”, a anunţat, citat într-un comunicat, premierul canadian.


Citește și : Ruperea unui baraj minier în Brazilia: 11 morți și aproape 300 de dispăruți

Adjunctul şefului misiunii canadei la Beijing, Jim Nickel, reprezintă de-acum Canada în China, în calitate de însărcinat de afaceri.

Miercuri, exprimându-se în faţa unor jurnalişti chinezi, în apropiere de Toronto, John McCallum a declarat că apărarea directoarei chineze dispune de ”un dosar foarte solid” pentru a se opune extrădării sale.

El a enumerat mai multe puncte care pledează, în opinia sa, în favoarea sa, evocând ”implicarea politică a lui Donald Trump” în dosar.

Aceste declaraţii, prea puţin diplomatice, au făcut mult ”zgomot” în Canada, iar liderul opoziţiei conservatoare Andrew Scheer i-a cerut lui Justin Trudeau să-l destituie pe diplomat.

McCallum a fost nevoit să dea înapoi, să spună că s-a ”exprimat greşit” şi că-şi regretă declaraţiile.

Citește și : Banca Angliei blochează o retragere de aur în valoare de peste un miliard de dolari a lui Maduro (Bloomberg)

Potrivit unui cotidian canadian, amabsadorul a declarat vineri, în marja unui dineu de caritate, că ar fi ”foarte bine pentru Canada” dacă Washingtonul ar renunţa să ceară extrădarea lui Meng Wanzhou, directoarea financiară a Huawei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis...

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid Ultimele pregătiri sunt în curs pentru trimiterea unei nave...

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul...

Secetă severă în Amazon: Cel mai scăzut nivel al apelor Rio Negro din anul 1902

Secetă severă în Amazon: Cel mai scăzut nivel al apelor Rio Negro din anul 1902 Portul fluvial al celui mai mare oraş brazilian din pădurea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.