
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a comentat scandalul legat de reținerile din dosarul mitei de 400 de mii de dolari, care vizează angajați ai Inspectoratului Național de Investigații.
Citește și: Atenție! Traseul R-34 este blocat. S-a răsturnat un camion
Potrivit IPN, deși unii dintre aceștia au calificat reținerile drept abuzive și au depus cereri de demisie, ministra a subliniat că situația a fost gestionată corespunzător și echipa rămâne funcțională.
„Au fost nemulțumiri. Conducerea INI și conducerea IGP au lucrat cu toți acești angajați. Astăzi, Direcția de combatere crimei organizate este integră. Acești colegi sunt o echipă unită și profesionistă”, a explicat șefa de la Interne.
Scandalul a izbucnit după ce Centrul Național Anticorupție a reținut mai mulți ofițeri ai INI. În spațiul public s-a speculat că ar fi vorba de reglări de conturi între instituții.
Joi, în timpul procesului de judecată, mai mulți angajați ai inspectoratului s-au prezentat la Judecătoria Chișinău, Sediul Ciocana, pentru a-și susține colegii. În semn de protest, aceștia au amenințat cu depunerea cererilor de demisie.
This post was last modified on 03/04/2026 14:51 14:51