StiripesurseȘtirile zileiScântei în Parlament. Comunista Caraman - curioasă cum doarme Nosatîi noaptea

Scântei în Parlament. Comunista Caraman – curioasă cum doarme Nosatîi noaptea

Publicat:

Scântei la ședința parlamentului. Replicile s-au dat între comunista Diana Caraman și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, care-și prezintă raportul în plen la solicitarea opoziției.

Citește și: Vartic neagă că și-a maltratat soția și afirmă că aceasta avea „probleme grave de sănătate”

Potrivit Realitatea.md, deputata Caraman a fost curioasă cum doarme ministrul noaptea după decesul militarilor din Armata Națională și care-i situația cu radarul achiziționat recent.

În replică, ministrul Apărării a precizat că investițiile în apărare reprezintă o responsabilitate. Oficialul i-a mai amintit că neutralitatea a fost inclusă în Constituția Moldovei pentru a nu permite staționarea trupelor străine pe teritoriul Moldovei, însă Rusia încalcă această prevedere.

„În Constituție avem articolul de neutralitate, ceea ce nu ne permite staționarea altor trupe pe teritoriul nostru, să ne protejeze. Dar avem staționarea ilegală a trupelor trupelor care sfidează neutralitatea noastră.  Trebuie să investim și o să investim din bugetul național, din asistența externă. Este de obligație a mea personală și a instituției care o conduc, să ne asumăm securitatea națională, protejarea cetățenilor. Și o să o facem mai departe”, i-a răspuns ministrul Apărării Dianei Caraman.


Anatolie Nosatîi prezintă raport în Parlament, după ce deputații din opoziție au înaintat o moțiune împotriva sa și i-au cerut să explice de ce într-o lună în Armata Națională au decedat doi soldați, fiind răniți cu arma din dotare.

Citeşte şi:  Germania NU va mai importa petrol din Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cel puțin cinci oameni au fost uciși și peste 100 răniți în atacurile rusești împotriva Ucrainei

Cel puțin cinci persoane au fost ucise și peste 100 au fost rănite în atacurile rusești împotriva Ucrainei din ultimele 24 de ore, au...

Curtea de Apel reia procesul în dosarul Guțul

Curtea de Apel Chișinău a reluat, pe 12 martie, examinarea dosarului în care bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost condamnată la șapte ani de...

Moldoveni evacuați din Orientul Mijlociu cu suportul României

Mai mulți moldoveni sunt evacuați din Orientul Mijlociu cu sprijinul României. Ruta este organizată prin Oman, spre București, prin intermediul mecanismului rescEU, parte a...

Socialiștii se plâng la Curtea Constituțională

Socialiștii se plâng la Curtea Constituțională. Deputații PSRM vor contesta la Curtea Constituțională decizia majorității Parlamentare în legătură cu Portului Giurgiulești.Citește și: Vartic neagă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.