Schimb de bune practici între funcționarii din Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova și cei din Camera Deputaților a Republicii Italiene

Un grup de funcționari din Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova au efectuat o vizită de studiu la Camera Deputaților a Republicii Italiene.

Citește și: Vântul puternic a făcut ravagii în Capitală: Circulație blocată după ce mai mulți copaci s-au prăbușit pe carosabil

Vizita a fost organizată în cadrul proiectului Twinning finanțat de Uniunea Europeană „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său în procesul de aderare la Uniunea Europeană”.

Scopul vizitei a fost consolidarea capacităților instituționale ale funcționarilor prin schimbul de bune practici în domeniile legislativ, administrativ și bugetar, precum și dezvoltarea competențelor profesionale prin explorarea structurii, responsabilităților și practicilor operaționale ale principalelor departamente din cadrul Parlamentului italian.

Programele UE Twinning urmăresc consolidarea colaborării instituționale între instituțiile statelor membre ale Uniunii Europene și cele din țările partenere.

Proiectul „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său în procesul de aderare la Uniunea Europeană”, desfășurat în perioada 3 februarie 2025 – 2 februarie 2027, este implementat de un consorțiu condus de Parlamentul elen, alături de parlamentele României (Camera Deputaților și Senatul), Italiei (Camera Deputaților), Ungariei (Adunarea Națională) și Austriei.

Acesta sprijină eforturile continue de integrare europeană a Republicii Moldova, alinierea la acquis-ul comunitar al UE și consolidarea mecanismelor de monitorizare.

This post was last modified on 17/07/2025 09:10 09:10

Tags: Parlament Moldova-ItaliaParlamentul Republicii Moldovaschimb de experiență
Știrile zilei