Schimb de prizonieri în Yemen. Discuţiile din Suedia dau primul semn de pace

Publicat:

Guvernul şi rebelii din Yemen au încheiat un acord pentru un schimb de sute de prizonieri înainte de deschiderea convorbirilor de pace prevăzute în Suedia, au indicat marţi surse concordante, citate de AFP, potrivit agerpres.

Responsabilul guvernamental yemenit în problema deţinuţilor Hadi Haig a declarat pentru AFP că acordul semnat în această săptămână se referă la un număr între 1.500 şi 2.000 de membri ai forţelor guvernamentale şi la un număr între 1.000 şi 1.500 de rebeli houthi.


Citeşte şi: Victoria ‘vestelor galbene’: Macron suspendă creşterea preţurilor la carburanți

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a salutat acest acord, într-o declaraţie pentru AFP.

Emisarul ONU Martin Griffiths a evocat încă din 16 noiembrie, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, posibilitatea de a se ajunge la un astfel de acord şi a semnalat progrese în cadrul tratativelor. ”Va fi un gest umanitar important şi un mesaj de pace pentru poporul yemenit”, a spus el.

Citeşte şi: Rusia ÎNCHIDE o zonă din Marea Neagră pentru manevre militare

Acordul a fost confirmat de către un reprezentant al rebelilor, Abdel Kader al-Mourtadha, care şi-a exprimat dorinţa, într-o postare pe Twitter, ca el să fie ”aplicat fără probleme”.

Documentul este interpretat de către diplomaţi drept o nouă măsură de natură să întărească încrederea între beligeranţi înainte de convorbirile de pace din Suedia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Aportul ONU la activitatea Hamasului (editorial WSJ)

Aportul ONU la activitatea Hamasului UNRWA a recunoscut în sfârșit că angajații ei au participat la pogromul din 7 octombrie. ONU recunoaște în sfârșit, într-un mod...

Anatol Țăranu: Votul alegătorilor din R. Moldova poate influența serios rezultatele ambelor scrutine din România

Anatol Țăranu: Votul alegătorilor din R. Moldova poate influența serios rezultatele ambelor scrutine din România La alegerile parlamentare și prezidențiale din acest an din România,...

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.